Refinanţarea atacă dobînzile scumpe

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Refinanţarea atacă dobînzile scumpe

Economie 29 Iulie 2006 / 00:00 1094 accesări

Refinanţarea este recomandată pentru rambursarea integrală a unui credit care a devenit prea scump în comparaţie cu media pieţei. Poţi economisi astfel chiar şi valoarea unui autoturism. Operaţiunea este oportună dacă diferenţa dintre dobînda plătită la creditul vechi şi cea de la creditul nou depăşeşte costurile cu comisionul de rambursare anticipată, respectiv acordare, gestiune şi poliţa de asigurare. Deosebirea faţă de creditele de consum este că, în cazul creditelor imobiliare/ipotecare, băncile nu sînt obligate să afişeze dobînda anuală efectivă. Cuantificarea costurilor unui credit şi punerea în balanţă cu alte oferte devine, astfel, o operaţiune destul de dificilă. Rata lunară la acest tip de împrumuturi nu poate depăşi 35% din venitul lunar al familiei, iar pe total, împreună cu alte rate pe care le plăteşte clientul, expunerea trebuie să fie mai mică de 40%. Spre exemplu, la un venit net lunar de 3.000 de lei, rata maximă admisă la împrumutul imobiliar este de 1.050 de lei, iar împreună cu alte rate - 1.200 lei pe lună.

Dacă depăşeşti acest procent, singura cale de a accesa creditul rămîne prelungirea duratei de rambursare. Dar atenţie! Aceasta trebuie să fie mai mică decît vîrsta legală de pensionare. La dobînzi egale, comisioanele sînt cele care înclină balanţa în favoarea unui credit sau altul. În cazul unui credit pe 25 de ani care are o dobîndă de 8% şi un comision de acordare de 1%, dobînda efectivă este de 8,15%, iar în cazul în care comisionul este de 3%, dobînda urcă pînă la 8,4%. Mult mai complicat este cazul în care comisioanele sînt aplicate la soldul anual sau lunar. Un credit cu o dobîndă de 9% care presupune şi un comision anual de 1% echivalează cu unul cu o dobîndă de 10%. Chiar dacă aţi plătit la acordare un comision de 3-5% este de preferat unuia anual de 1%, ţinînd cont că durata medie este 20-25 de ani.

Perioada de creditare poate fi extinsă

În cazul unei persoane care mai are de rambursat 10.000 de euro şi 5 ani pînă la scadenţă, dobînda pe care o plăteşte este de 12% pe an, iar pe piaţă a apărut o ofertă de 8%. Dobînda pe care ar plăti-o pe următorii 5 ani dacă ar accesa creditul cu 8% ar fi 2.160 de euro, iar economia, din acest punct de vedere, ar fi de 1.200 de euro. Persoana respectivă trebuie să ia în calcul şi alte costuri de genul comisioanelor şi poliţei de asigurare. La rambursarea în avans, clientul va plăti comisionul de rambursare anticipată (4%), adică 400 de euro, şi un comision de acordare pentru noul împrumut (3%), adică 300 de euro. Un calcul simplu indică un cost de refinanţare de 700 de euro, însă per total acesta va face o economie de 500 de euro.

În plus, se poate opta pentru un alt termen de rambursare, nefiind obligatoriu ca perioada de refinanţare să coincidă cu cea rămasă iniţial şi chiar pentru majorarea sumei împrumutate. Scadenţa maximă la creditele ipotecare a ajuns, în prezent, la 30 de ani, dar extinderea perioadei de creditare poate fi o soluţie destul de costisitoare. Cea mai bună soluţie este alegerea unui credit cu o dobîndă fixă pentru o perioadă de 3-5 ani, care de cele mai multe ori este sub media de pe piaţă şi după această perioadă, cînd dobînzile scad semnificativ, apelarea la refinanţare. Pentru achiziţionarea, construcţia, modernizarea unui imobil se poate apela la creditul ipotecar sau la cel imobiliar. Deşi au aceeaşi destinaţie, diferenţa dintre ele se axează, în principal, pe modul de ajustare a dobînzilor. Astfel, la creditul ipotecar, dobînda variază în funcţie de indicii monetari BUBOR - pentru creditele în lei, EURIBOR - pentru cele în euro şi LIBOR - pentru cele în dolari. Legea care reglementează creditul ipotecar prevede că, pe durata creditului, marja fixă de dobîndă peste indicii monetari să rămînă neschimbată. Concurenţa de pe piaţa ipotecară românească nu este atît de acerbă ca pe pieţele mature din Vest şi, prin urmare, aceste marje fixe de dobîndă sînt încă destul de mari, singura soluţie pentru cei care au luat un credit la o dobîndă piperată rămînînd refinanţarea, mai ales că, în ultima perioadă, ofertele cu această destinaţie sînt destule.



Ştiri recomandate

12