Comisia de Buget, Finanţe şi Bănci din Camera Deputaţilor a aprobat un amendament la OUG 50 prin care clienţii bun-platnici care solicită refinanţarea creditului la aceeaşi bancă vor fi scutiţi de plata comisionului de analiză dosar şi de reevaluarea gradului de risc. În cazul în care debitorul solicită refinanţarea creditului la aceeaşi bancă, în măsura în care acesta s-a dovedit bun-platnic, neînregistrând întârzieri la plata ratelor mai mari de 30 de zile, va beneficia de toate condiţiile noii oferte de creditare, de neplata comisionului de analiză dosar şi de acordarea creditului de refinanţare fără a fi condiţionat de reevaluarea gradului de risc şi, după caz, a garanţiilor aferente creditului. Totodată, deputaţii au mai aprobat o formă modificată a unui amendament adus de deputatul liberal Eugen Nicolăescu, care prevede obligativitatea băncilor de a lăsa clientului dreptul de a alege modalitatea de rambursare a principalului. Potrivit acestui amendament, rambursarea creditelor se poate face în două moduri: prin rate egale sau prin rate descrescătoare, iar consumatorul are dreptul să aleagă modalitatea prin care doreşte să ramburseze creditul.