Filmul „Domestic”, al treilea lungmetraj semnat de regizorul Adrian Sitaru, este o poveste despre oameni obişnuiţi şi animalele alături de care îşi trăiesc viaţa. Filmul este prezentat ca o comedie, dar depăşeşte cu mult frivolitatea şi detaşarea pe care umorul le prespune. „Domestic” este creat ca o succesiune de situaţii care se derulează pe parcursul mai multor luni, iar intriga funcţionează ca o reasamblare de elemente, uneori absurde, ce aduc personajele mai aproape de adevăr. În calea lor către regăsire, raporturile dintre oameni şi relaţiile cu animalele lor dezvoltă legături complicate. Filmul redă atmosfera familiară a unei scări de bloc, într-un decor stilizat, plin de culoare. Umorul negru nuanţează traiectoria personajelor umane, influenţate de animalele care trec prin viaţa lor.

În filmografia lui Adrian Sitaru nu se poate vorbi doar despre scurtmetraje şi lungmetraje, ci despre colaborări constante cu actori ca Adrian Titieni, Clara Vodă şi Sergiu Costache sau cu Adrian Silişteanu, cameraman. Referitor la filmările sub bagheta regizorală a lui Adrian Sitaru, actorul Adrian Titieni a mărturisit: „Colaborarea noastră s-a transformat în prietenie. Pentru un actor şi, implicit, pentru mine, să lucrez cu Adrian Sitaru - persoană şi regizor - este mai mult decât confortabil, dat fiind faptul că este generos. Repetăm mult înainte, Adrian Sitaru încurajează orice fel de implicare creativă a celuilalt. Sigur că ştie să şi spună nu, dacă este vorba de lucruri care nu sunt necesare. Cu alte cuvinte, pentru mine ecuaţia actor-regizor este sub semnul idealităţii. Mi-aş dori să pot colabora astfel cu toţi regizorii”.

Adrian Sitaru s-a aflat, vinerea trecută, la Cityplex Constanţa, la proiecţia de gală a filmului „Domestic”, prilej cu care a acordat cotidianului „Telegraf” un amplu interviu, împărtăşind aspecte inedite din experienţa sa de regizor.

Reporter (R.): Cum se conturează un stil regizoral propriu?

Adrian Sitaru (A.S.): E foarte greu să vorbeşti despre un stil regizoral din interior. Eu cred că încă mi-l caut. Am citit, de curând, un interviu cu un cineast mare şi în vârstă, cred că Michael Haneke (n.r. regizor şi scenarist austriac), care spunea că a început să îşi dea seama foarte târziu că şi-a găsit un stil regizoral. Eu cred că e normal să fim în căutare, şi la 20 de ani, şi la 30 de ani, şi la 40 de ani. E clar că, de la un proiect la altul, încerc să fac altceva. Nu neapărat ceva plăcut. Este o altă provocare, altă abordare în jocul cu actorii, alt fel de a filma. Nu vreau să mă repet şi nici să mă folosesc de o reţetă de succes a mea sau a altora. (...) Repet mult, sunt destul de deschis şi la propunerile celor cu care lucrez. Ştiu foarte bine ce nu vreau sau ce nu este bine. Nu ştiu, însă, ce este cel mai bine şi de aceea sunt foarte deschis la propunerile oricui din echipă. Am primit complimente că scenele par improvizate şi bineînţeles că nu este aşa. Pentru mine, senzaţia de improvizaţie este importantă şi este un feedback foarte bun. Scenele sunt scrise în scenariu, chiar dacă se mai schimbă până la filmare. Îmi doresc să mă apropii, atât în lucrul cu actorii, cât şi în scenariu, ceva mai mult de realitate. Îmi trec multe prin cap. Realitatea nu îţi oferă şansa unei a doua... duble. Fiecare dintre noi acţionează în viaţă după un scenariu. Viaţa este însă mereu surprinzătoare. Vreau să mă folosesc mai mult de tot ceea ce se întâmplă în viaţă atunci când construiesc o scenă şi un film.

R.: Adrian Titieni este prezent în multe din filmele dvs.

A.S.: Da, ne ştim de mult timp, ne înţelegem foarte bine în viaţa de zi cu zi. Dar nu este numai Titieni, mai sunt şi alţi actori cu care lucrez de la un proiect la altul. Este şi un fel de comoditate de a nu mai căuta alţi actori, dar nu într-un sens negativ. Mi se pare că lucrul cu un actor, cât şi cu operatorul de imagine cu care deja te cunoşti, merge mai bine. Timpul leagă nişte relaţii. Ei te cunosc mai bine pe tine, ce spui când eşti incoerent sau obosit şi ştiu ce vrei. (va urma)