Noul lungmetraj al regizorului Adrian Sitaru, „Domestic”, este structurat în două părţi: „Morţi domestice” şi „Vieţi domestice”. Până să se poată vorbi despre filmul „Domestic”, scurtmetrajele „Lord” şi „Colivia”, din anul 2009, au constituit exerciţii de interpretare şi limbaj cinematografic pentru regizor.

„Domestic” este al treilea lungmetraj semnat de Adrian Sitaru, după „Pescuit sportiv”, din 2008 şi „Din dragoste cu cele mai bune intenţii”, din 2011, ambele premiate în festivaluri de film. Regizorul a realizat şi câteva dintre cele mai premiate scurtmetraje româneşti: „Valuri”, în 2007, „Lord” şi „Colivia”, în 2009 sau „Chefu’”, în 2012. Sitaru a acumulat şi experienţă în televiziune, prin colaborările cu trustul MediaPro sau HBO. Aflat, recent, la Constanţa, la proiecţia de gală a filmului „Domestic”, regizorul Adrian Sitaru a împărtăşit cititorilor cotidianului „Telegraf” din experienţa sa cinematografică, dar şi de viaţă, într-un interviu din care publicăm, astăzi, ultima parte.

Reporter (R.): Experienţa pe care o aveţi în televiziune îmi dă impresia că acordaţi multă atenţie detaliului şi scenografiei. Chiar cred că „Domestic” este primul lungmetraj filmat în întregime în studio, în ultimii ani.

Adrian Sitaru (A.S.): Mi-am dorit o scenografie stilizată, mai... colorată, mai gândită. Dar eu nu mă pricep, chiar dacă vorbim despre concepte. M-am sfătuit cu scenograful Cristian Nicolescu, cu operatorul Adrian Silişteanu, pentru că în scenariu erau elemente de absurd, umorul stilizat, personajele... Cristian a înţeles foarte bine ceea ce îmi doresc. Într-adevăr, ţin foarte mult la detalii, pentru că mi se pare că din detaliu se construieşte realitatea. Exact ca şi în muzică, unde auzi şi recunoşti o singură notă falsă într-o piesă. Când faci filme realiste, nu are voie să îţi scape nicio notă falsă. Şi o deschidere de uşă, dacă nu o faci ca în realitate şi te mişti aiurea sau mai complicat, mă deranjează şi încerc să evit orice notă de falsitate, ceea ce constituie, de fapt, detalii.

R.: Vă influenţează regia unui film de televiziune într-un lungmetraj? De exemplu, filmarea în studio şi felul în care un personaj se apropie mai mult de cameră, din lipsa de spaţiu?

A.S.: Proiectul „În derivă” de la HBO trebuia doar adaptat actorilor din România, fiind deja implementat în SUA şi Israel. Pe jocul actorilor şi ceea ce mi-am dorit eu de la ei, am lucrat la fel. Contează toate detaliile. Mai puţin pe tipul de cinema şi de imagine. Am încercat să păstrez ceea ce era bun de la americani şi de la israelieni şi să fac serialul cât mai real pentru actorii români. În rest, am avut timp ca şi la un lungmetraj. Producătorii mi-au dat spaţiu de manevră. Am lucrat, de fapt, cu o echipă de film, destul de atipic pentru România. Am lucrat şi cu alte studiouri de televiziune, în care totul se face mai superficial, din lipsă de bani şi aşa mai departe...

Rep.: Putem să catalogăm că tot ce se face în televiziune este superficial?

A.S.: În general, există acest concept că în televiziune lucrurile sunt superficiale. Sunt, însă, şi filme de cinema mult mai superficiale decât producţia de televiziune. Şi, uneori, superficial nu este îndeajuns să le cataloghezi, sunt groaznice! În televiziune, lucrurile se întâmplă mai repede şi sper ca producţiile HBO să ridice un pic nivelul. Proiectul HBO ne-a arătat mie, operatorului cu care lucrez de obicei, Adrian Silişteanu, şi întregii echipe, că se poate lucra în televiziune ca la un film. Există, însă, uneori, restricţii în televiziune din punct de vedere al timpului şi al resurselor, lucruri pe care ţi le asumi sau nu.