Despre politică se vorbeşte şi se scrie în fiecare zi. În schimb, despre biserică nu vine vorba aşa de des, dar atunci cînd se petrece acest lucru avem de-a face fie cu o sărbătoare creştină importantă, fie cu un scandal. Tocmai din acest nefericit motiv, percepţia pe care publicul o are asupra acestei instituţii naţionale şi a slujitorilor săi este uneori solemnă, alteori ironică sau chiar jignitoare. Editorialul de faţă este prilejuit de recenta dispută ce s-a iscat în jurul Mitropolitului Nicolae Corneanu, deşi ecourile pe care le-a avut în presă acest caz au fost eclipsate de nenumăratele bîrfe ori scandaluri politice aflate la ordinea zilei.

Pe scurt, cîţiva ierarhi ortodocşi l-au acuzat pe Mitropolitul Banatului că a slujit, într-o ceremonie religioasă de sfinţire a apei, cot la cot cu un prelat greco-catolic din Ardeal. Altfel spus, Aghiasma Mare rezultată în urma acestei slujbe, pe care o putem considera ecumenică, adică de solidaritate şi înfrăţire creştină universală, nu ar fi avut atributele canonice obligatorii în ortodoxie, deoarece catolicii fac invocarea Duhului Sfânt într-un mod diferit faţă de dogma ortodoxă. Omeneşte vorbind, nu vi se pare încîlcită toată povestea asta, dacă nu chiar caraghioasă!? Din fericire, Patriarhul Daniel a avut o atitudine rezonabilă şi a liniştit apele în Sfântul Sinod, pentru că altfel Nicolae Corneanu ar fi riscat caterisirea, adică excluderea din rîndurile clerului ortodox.

Vă mărturisesc că sînt un om credincios, chiar un creştin practicant, dar am şi o modestă cultură teologică, pentru că m-a pasionat acest tip de lecturi. Aşadar, vorbesc în cunoştinţă de cauză! Biserica Ortodoxă Română are o mare problemă de comunicare cu majoritatea credincioşilor pe care îi păstoreşte. Mai mult decît atît, conservatorismul dogmatic al acestei instituţii fundamentale pentru istoria poporului român dăunează grav enoriaşilor de bună credinţă. Actele caritabile pe care le organizează regulat BOR sînt minunate fapte creştine, dar limbajul aproape „fumegos”, sistemul administrativ greoi şi vechimea canoanelor îi îndepărtează pe unii contemporani de la calea cea dreaptă, aruncîndu-i în braţele sectanţilor. Nici eu nu sînt de acord cu inovaţii dogmatice „revoluţionare”, cum ar fi ungerea preoteselor în ritul anglican, căsătoriile oficiate între homosexuali sau acceptarea avorturilor! Dar Biserica Ortodoxă Română are nevoie de o reformă profundă, pentru a putea ţine pasul cu timpurile moderne, fără a face compromisuri de natură teologică…

Personal, cred sincer că îi revine actualului Patriarh această sarcină dificilă, însă urgentă, în caz contrar oile o vor lua înaintea Păstorului, pe care îl vor pierde pe drum. Ştiu ce înseamnă ascultarea în biserică, dar mai cred că Stăpânul trebuie să fie mai înţelept decît turma!