Reforma lui Obama în domeniul sănătăţii, abrogată

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Reforma lui Obama în domeniul sănătăţii, abrogată

Externe 13 Iulie 2012 / 00:00 272 accesări

Camera Reprezentanţilor a Congresului american, dominată de republicani, a votat miercuri, din nou, abrogarea reformei în domeniul sănătăţii, iniţiată şi deja promulgată de Barack Obama, demersul adversarilor preşedintelui având însă toate şansele să eşueze în Senatul controlat de democraţi. Camera Reprezentanţilor a aprobat cu 244 voturi pentru - printre care şi ale câtorva democraţi - şi 185 contra, un nou proiect de abrogare a legii promulgate în 2010, după ce Curtea Supremă a validat, la 28 iunie, aproape întreg textul legii ce prevede extinderea asigurărilor de sănătate la 32 milioane de americani. Votul, cu semnificaţie doar politică şi simbolică, este cel mai recent dintr-o serie de peste 30 vizând abrogarea integrală sau parţială a reformei Obamacare.

Aflat miercuri în campanie la Houston (Texas), Mitt Romney, rivalul republican al lui Barack Obama la preşedinţie, a fost îndelung huiduit după ce a vorbit, la convenţia celui mai important grup de apărare a drepturilor populaţiei de culoare, NAACP, despre abrogarea acestei reforme.

Taguri articol


12