În presă a apărut informația conform căreia președintele Klaus Iohannis intenționează să refuze două dintre propunerile de miniștri ale PSD, notează stiripesurse.ro. Ar fi vorba despre Paul Stănescu, propus la Ministerul Dezvoltării și Felix Stroe, propus la Ministerul Transporturilor. Potrivit unor surse politice convergente, la Cotroceni încă nu au ajuns hârtiile de la Guvern și se pare că există motive întemeiate pentru acest lucru. Președintele Klaus Iohannis, chiar dacă nu a primit încă hârtiile, a solicitat serviciilor secrete un control amănunțit asupra propunerilor de miniștrii. Se pare că președintele dorește să știe dacă aceștia au vulnerabilități, ceea ce alimentează și mai mult informațiile conform cărora intenționează să nu îi accepte pe toți miniștrii propuși de PSD.
Amintim că propunerile de miniștri au fost luate la bani mărunți de jurnaliști, care au descoperit câteva controverse. Prima dintre acestea este legată de Paul Stănescu, actualul președinte al PSD Olt și care este propunerea pentru funcția de vicepremier și ministru al Dezvoltării, în locul lui Sevil Shhaideh. Presa a amintit că numele lui Stănescu este legat de un dosar penal in rem deschis la Consiliul Judeţean Olt, pentru abuz în serviciu. Întrebat dacă are vreo legătură cu acest dosar, Stănescu a spus: „În viața mea n-am fost chemat de vreo instituție a statului, n-am dat cu subsemnatul. Nu m-a chemat nimeni, niciodată, nu știu dacă am vreo calitate”. La insistențele presei, întrebat dacă va demisiona în cazul în care pe numele lui se va începe urmărirea penală, Stănescu a precizat: ”Să vedem la vremea respectivă, nu e bine să anticipăm lucrurile”. Și mai interesant este faptul că, potrivit comisarul.ro, „în CV-ul lui Stănescu scrie că a absolvit Facultatea de Agronomie Craiova, dar nu spune că a făcut-o la FF, cu metode „tradiționale” în acele vremuri, în timp ce el era tractorist“. O altă controversă este legată de numele lui Felix Stroe, președintele PSD Constanța, care este propus pentru funcția de ministru al Transporturilor. Stroe a fost acuzat, de-a lungul timpului, că a turnat la Securitate când avea 17 ani. România TV scrie că dovada stă într-un document ce aparține Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. Potrivit documentului CNSAS, Stroe a fost recrutat în 1972, pentru supravegherea colegilor atât în timpul programului școlar, cât și în timpul liber. Potrivit acestui document, lui Felix Stroe i s-a atribuit numele conspirativ „DAN“, iar după doar un an a fost înlăturat. Totuși, în sensul Legii nr. 187/1999, CNSAS a stabilit că Felix Stroe (născut pe 25 decembrie 1955) nu a făcut poliție politică, în condițiile în care nu a putut fi stabilit că informațiile furnizate de el ar fi fost folosite pentru încălcarea drepturilor omului, mai notează sursa citată.