Chiar dacă prin vaccinare au fost eradicate numeroase boli, fapt ce a tot fost susţinut de către specialişti, în ultima perioadă, imunizarea devine tot mai controversată, motiv pentru care mulţi părinţi refuză vehement să-şi mai lase copiii să fie vaccinaţi. Unii spun că au motive întemeiate, aşa că nici nu vor să audă; consideră că vaccinul le face rău celor mici şi în niciun caz nu-i apără de boli. Şi numărul adulţilor care refuză vaccinarea celor mici este în creştere. Mai mult decât atât, managerul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB), Cătălin Cârstoiu, a declarat, la conferinţa „Mediafax Talks about Health Reform“, că refuzul devine un fenomen care ia amploare, un fenomen alarmant. Cârstoiu a spus că, la nivelul SUUB, în fiecare zi sunt cel puţin unul sau două cazuri de mame care refuză vaccinarea copiilor după naştere. „Vorbim de refuzul vaccinării la şcoală, dar, în realitate, există un refuz al vaccinării imediat după naştere. Este un fenomen care ia amploare şi aici trebuie să tragem un semnal de alarmă părinţilor. Este un procent alarmant de refuz şi oamenii trebuie să înţeleagă că trebuie să îşi vaccineze copiii”, a spus managerul. La rândul său, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat că sunt semnale şi la minister privind refuzul vaccinării, dar nu este un studiu pentru a şti dacă există un fenomen de masă sau sunt manifestări punctuale. „Va trebui să punem epidemiologii să facă o asemenea analiză. Sunt mulţi vinovaţi pentru că părinţii au ajuns la concluzia că nu este bine să îşi vaccineze copiii. Invităm medicii cu credibilitate să transmită mesaje în acest sens. Multe din boli au fost eradicate tocmai în urma unor procese de vaccinare de ani de zile. Acum nu facem decât să permitem apariţia de noi patologii în România, ceea ce ar fi o mare greşeală”, a spus ministrul.
DECESE CE PUTEAU FI EVITATE Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), într-un singur an, 1,5 milioane de copii au murit din cauza unor boli care ar fi putut fi prevenite prin vaccinare. Din păcate, statisticile arată că, şi în 2013, România continuă să aibă cea mai ridicată rată a mortalităţii infantile din UE la copiii de până în 5 ani. Specialiştii Societăţii Române de Pediatrie recomandă imunizarea copiilor împotriva tuturor bolilor infecţioase prevenibile, atât cu vaccinurile cuprinse în Programul Naţional de Imunizare, cât şi cu cele împotriva infecţiei cu rotavirus, varicelei sau a bolilor pneumococice. OMS atrage atenţia că 32% dintre decesele provocate de bolile ce puteau fi evitate prin vaccinare sunt cauzate de bolile pneumococice, în timp ce infecţiile cu rotavirus sunt responsabile pentru 30% dintre decese.