Regal de muzică libaneză, cu Zeina

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Regal de muzică libaneză, cu Zeina

Monden 08 Octombrie 2010 / 00:00 1975 accesări

Compozitorul Dumitru Lupu, cu sprijinul consulatului onorific al Libanului la Constanţa, prezintă, duminică, de la ora 17.00, la hotel Palm Beach Hotel din staţiunea Mamaia, un eveniment cultural româno-libanez inedit: lansarea CD-ului „Zeina”. Materialul discografic, un proiect iniţiat de lect. univ. dr. Dumitru Lupu, cuprinde zece piese care reflectă dragostea interpretei Iuliana Zeina pentru muzica libaneză.

„De când mă ştiu, am cântat, iar cum muzica nu are hotare, pasiunea mea pentru muzică m-a însoţit şi în Liban, unde oameni minunaţi, puternici şi cu suflete de aur au ascultat cu bucurie mesajele mele de cântec. Medalia de aur pe care am obţinut-o la festivalul internaţional de muzică tradiţională a demonstrat, încă o dată, că arta nu are frontiere şi este ambasadorul universal al culturii. Cântecele mele vin din izvorul sufletului şi oglindesc nesfârşitul dor pentru Liban, dragostea profundă pentru memoria celui care va fi lângă mine cât voi trăi, soţul meu”, mărturiseşte Iuliana Zeina. „Eu sunt Zeina”, „Bărbatul meu”, „Ca o cafea cu Hell”, „Vremea a trecut”, „Glasul meu”, „Serile din Beirut”, „Habibi, prinţul meu”, „Din două lumi”, „De dragul tău” şi „Petrecerea” sunt cele zece piese care se regăsesc pe albumul „Zeina”.

„Maestrul Joe Siblini m-a încurajat şi mi-a încredinţat linia melodică a piesei „De dragul tău”. Celelalte nouă piese ale proiectului iniţiat de muzicianul dr. Dumitru Mitică Lupu aparţin compozitorilor Dumitru Lupu, Marcel Iorga şi Adrian Hasna Preda. Piesele poartă girul poetic al doamnei Carmen Aldea Vlad, care a reuşit, prin forţa cuvântului, să alcătuiască o punte peste cele două culturi atât de diferite, dar apropiate prin nobleţea sunetelor, cea europeană şi cea arabă”, subliniază Iuliana Zeina.

Lansarea materialului discografic va fi însoţită de un recital susţinut de protagonista serii, al cărei nume se regăseşte pe album.

Taguri articol


12