Regal de yachting la Constanţa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Yachting / Campionatul European Zoom 8

Regal de yachting la Constanţa

Sport 16 Aprilie 2014 / 00:00 741 accesări

Găzduit în premieră de România, Campionatul European de Yachting Zoom 8, competiţie organizată de Yacht Club Regal Român şi Federaţia Română de Yachting, în parteneriat cu Primăria Constanţa, Tomis Marina şi Asociaţia Litoral - Delta Dunării, a pornit ieri la drum. Primii concurenţi au sosit în Portul Constanţa şi, în jurul prânzului, au ieşit pe mare, pentru o primă sesiune de antrenament. La startul întrecerii s-au înscris 24 de sportivi de până în 20 de ani, din şase ţări: Austria, Danemarca, Estonia, Finlanda, Rusia şi România.

„Iniţial, şi-au anunţat participarea 27 de sportivi, dar doi reprezentanţi ai Rusiei au avut probleme cu vizele, iar o sportivă din Danemarca a suferit o operaţie de apendicită. Ne aşteaptă patru zile de competiţie organizată la nivel înalt, cu arbitri şi judecători internaţionali. Acest Campionat European este organizat în premieră în România şi ne bucură faptul că am reuşit să-l aducem aici. Trebuie să investim în copii, iar fără prezenţa la astfel de concursuri nu putem progresa în yachting”, a spus Sergiu Timofei, secretarul general al Yacht Club Regal România.

SPERANŢE ROMÂNEŞTI LA O MEDALIE Printre participanţi se numără şi cinci sportivi români, toţi constănţeni, iar cele mai mari şanse la o medalie le are sportiva Ebru Bolat, care are în palmares titlul balcanic. „Este un campionat foarte puternic, mai ales că sunt prezenţi şi concurenţi care au participat la Campionatele Mondiale la această clasă. Nu ştiu prea multe despre adversare, pentru că nu le-am văzut niciodată, dar obiectivul meu este să câştig titlul european sau să mă clasez măcar pe podium”, a spus campioana balcanică. „Dacă vântul nu bate foarte tare, avem şanse reale la o medalie. Altfel, sunt avantajaţi sportivii mai grei, iar Ebru Bolat este destul de subţirică”, a explicat Timofei.

În întrecerea băieţilor, cei patru constănţeni, Eduard Huţuţui, Răzvan Voicilă, Alexandru Manea şi Dan Tudor Stupar, şi-au propus să se claseze în prima jumătate a clasamentului. „Avem adversari destul de puternici şi va fi greu să ajungem aproape de poziţiile fruntaşe. Nu ne temem de vremea urâtă, iar cu cât bate vântul mai tare, cu atât mai bine. Îmi doresc să termin în primii zece”, a spus Voicilă. „Echipele din Austria şi Danemarca au concurenţi foarte puternici, dar pentru noi este o competiţie foarte importantă, mai ales că suntem acasă, şi vreau să termin în prima jumătate”, a adăugat Stupar. „Este foarte bine că acest campionat se desfăşoară la Constanţa, atât pentru noi, cât şi pentru turismul de pe litoral. În plus, au venit şi cei mai competitivi sportivi din Europa”, a completat Huţuţui.

PARADĂ PE STRĂZILE CONSTANŢEI Prima zi s-a încheiat cu defilarea delegaţiilor pe traseul b-dul Tomis - Piaţa Ovidiu, atmosfera fiind întreţinută de Fanfara Forţelor Navale. La final, au avut loc festivitatea de deschidere şi un spectacol susţinut de Andreea Olariu şi ansambluri de dansuri folclorice româneşti, greceşti şi turceşti, în Piaţa Ovidiu, în faţa Muzeului de Istorie. „Încet-încet, sporturile şi federaţiile care s-au văzut mai puţin până acum fac pasul în faţă şi încep să ia OK-ul din partea forurilor europene şi mondiale pentru organizarea unor competiţii de mare anvergură. Este o plăcere să organizăm o asemenea întrecere la Constanţa şi mă bucur că printre participanţi sunt şi constănţeni. Sper să se bucure de succes, să fie dibaci, buni marinari şi să obţină medalii”, a spus Petrică Munteanu, directorul Direcţiei de Relaţii Internaţionale şi Organizare Evenimente din cadrul Primăriei Constanţa, prezent la festivitatea de deschidere.

Astăzi, de la ora 11.00, din Portul Tomis, debutează oficial competiţia, fiind programate câte trei curse.



12