Publicul constănţean a avut prilejul, luni seară, la Casa de Cultură a Sindicatelor, să o urmărească pe marea artistă Tamara Buciuceanu-Botez în piesa de teatru „Nepotu’”, care a oferit un recital actoricesc în inegalabilul său stil care a consacrat-o şi a făcut-o iubită de generaţii întregi. În pragul împlinirii a 56 de ani de teatru, Tamara Buciuceanu a fost aşteptată cu nerăbdare la Constanţa de toţi cei care n-au uitat-o din rolurile sale extraordinare şi mai ales ca exigenta „madame Isoscel”, din seria „Liceenii”, personaj iubit de nostalgici şi redescoperit de tînăra generaţie. Marea actriţă a fost, cu siguranţă, o surpriză pentru constănţenii care nu au mai văzut-o de mult timp, pentru că Tamara Buciuceanu a rămas... aceeaşi, neschimbată de trecerea vremii, o prezenţă tonică, făcînd uz de comicul său irezistibil. Luni seară, pe scena constănţeană s-au întîlnit, în spectacolul „Nepotu’”, exponenţii a două generaţii diferite, alături de celebra actriţă, care a interpretat-o pe mătuşa Floarea, evoluînd, în rolul nepotului, Şerban Pavlu, un actor tînăr, dar cu posibilităţi comice remarcabile.

Producţie a Teatrului de Comedie din Bucureşti, piesa „Nepotu’” a fost scrisă special pentru Tamara Buciuceanu-Botez de dramaturgul Adrian Lustig, avînd regia semnată de Horaţiu Mălăele. Spectacolul este o comedie amară, adusă de regizor şi mai mult în zona umorului negru. „Nepotu’“ aduce în atenţie, cu umor, dar fără patimă şi… partizanate, povestea a două destine eşuate din motive diferite. Nepotul este un actor plecat să-şi încerce norocul în „Ţara Făgăduinţei”, la Hollywood, dar care se întoarce în România, unde îşi vizitează mătuşa care l-a crescut. Aceasta este o fostă activistă de rang înalt, plină de nostalgii comuniste, greu adaptată la noua condiţie, dar, care, totuşi, se descurcă. Deşi nepotul încearcă să îi dea impresia că nu este nimic în neregulă cu el, în realitate, acesta este bolnav de SIDA, dependent de droguri şi homosexual, consecinţe ale compromisurilor pe care le-a făcut în schimbul unor roluri şi a unei existenţe asigurate în ţara visată. Cei doi actori reuşesc să recreeze, cu talent, atmosfera din perioada comunistă, acea duplicitate-complicitate în comportament, specifică vechiului regim şi emoţionează audienţa prin maniera desăvîrşită cu care parcurg multitudinea de stări impuse de partitură. Tamara Buciuceanu, actriţa pentru care niciun rol nu este prea mare sau prea mic, a amuzat publicul prin umorul şi naturaleţea cu care a susţinut trăirile personajului Floarea.

La finalul reprezentaţiei, spectatorii au aplaudat în picioare şi au ovaţionat minute în şir. „Este un rol de referinţă, piesa scrisă de Adrian Lustig este foarte ingenioasă. Am considerat că trebuie să fac un rol pe care să îl înţeleagă şi cel care are foarte multă carte şi cel care are mai puţină carte”, a declarat Tamara Buciuceanu. Actriţa a mai spus, după spectacol, că a vrut să dea acestui rol – mătuşa Floarea – „tot ce este omenesc cu putinţă”, pentru că personajul său, deşi a făcut politica vremii de atunci, a suferit şi a îndurat multe. Artista îşi dovedeşte ataşamentul faţă de personajul căruia îi da viaţă, spunînd că „greşeala recunoscută este pe jumătate iertată”. „În piesă, această fiinţă este redată, totuşi, ca o victimă a societăţii în care a trăit. Am alături de mine un actor foarte talentat, din generaţia tînără, Şerban Pavlu, care îmi este partener. Ne-am ataşat extraordinar, exact ca şi cum el ar fi nepotul meu şi eu sînt mătuşa lui. Este un actor talentat, joacă în mai multe roluri principale, este foarte apreciat”, a adăugat artista. De asemenea, marea actriţă a vorbit despre „trio-ul” extraordinar pe care îl face cu actorul Şerban Pavlu şi regizorul Horaţiu Mălăele, la care se adaugă, bineînţeles, dramaturgul Adrian Lustig. Tamara Buciuceanu a mai spus: „Sînt mulţumită că sîntem la al 66-lea spectacol, de anul trecut şi avem foarte mare succes. Mă bucur că vin la spectacol foarte mulţi tineri, iar impresionant este la Bucureşti, la Teatrul de Comedie, unde cei din sală ovaţionează în picioare, la sfîrşit, cu o plăcere deosebită, ceea ce îmi aduce fericirea că am realizat ceva. Şi pentru că se apropie 15 iunie, vreau să mărturisesc că sînt fericită că împlinesc 56 de ani de teatru. E o viaţă trăită şi sînt fericită că n-am trăit degeaba!”.