Pentru al patrulea an consecutiv, Eastern Orchestra Royal din Sankt Petersburg, sub bagheta dirijorului Daniil Zaharov, îi va colinda pe constănţeni în ajun de sărbători. „Regalul vienez” din acest an va avea loc vineri, de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor (CCS). Pentru ca tot mai mulţi constănţeni să se bucure de magia unui concert vienez de Crăciun, directorul CCS, Gheorghe Ungureanu, le face un cadou special în ajun de sărbători, lansând oferta specială „doi pe un bilet”. Aceasta se adresează elevilor, studenţilor şi pensionarilor, fiind valabilă pentru tichete în valoare de 120 de lei, în limita celor 50 de locuri disponibile.
Concertul susţinut de cei 27 de instrumentişti ai Eastern Orchestra Royal este inclus în cadrul unui turneu extins în marile oraşe europene la finalul acestui an. În programul concertului sunt incluse creaţii celebre din repertoriul dinastiei Strauss, dar şi arii din opere şi musicaluri celebre.
La sediul CCS se mai găsesc în vânzare pentru „Regalul vienez” şi bilete la preţul de 100 de lei.