În perioada 29 august – 1 septembrie, Marina Eforie și Marina Balcic au găzduit a cincea etapă – și ultima din acest sezon – a Cupei României Alpha Bank: Regata Poseidon. Organizată de Black Sea Sailing Association, Black Sea Competition Sport Club și Nautical Club Balchik, în parteneriat cu Alpha Bank și sub egida Federației Române de Yachting, regata a adunat la start 44 de ambarcațiuni care s-au întrecut la trei clase de concurs.
Ziua de vineri a debutat cu trei curse scurte, de tip inshore, pe un vânt de 12 până la 16 noduri, iar sâmbătă în jurul prânzului comitetul de cursă a dat startul cursei lungi de tip coastal, care s-a terminat în fața intrării din Marina Balcic. Sâmbătă vântul a fost de 18 noduri, cu rafale de 24. Duminică, în cea de-a treia zi de curse, a avut loc o cursă în rada Marinei din Balcic, urmată apoi de festivitatea de premiere.
La clasa ORC A pe locul 1 s-a impus Quebramar (ROU), skipper Iulia Fulicea, urmat de Petra (BUL) pe locul 2, skipper Nikola Dukov, și de Melx (ROU) pe locul 3, skipper Mihael Neagu.
La clasa ORC B, podiumul a fost compus din Hope (ROU), skipper Mihai Făgărășan, urmat de Incognito (ROU) skipper Bogdan Ion pe locul 2 și de Simina (ROU) pe locul 3, skipper Cristian Ghelner.
La clasa ORC C, cea a bărcilor mai lente, pe primul loc s-a situat ambarcațiunea Phoenix (BUL), skipper Bogomil Pehlivanov, urmată de Odessos (BUL) pe locul 2, skipper John Ionescu și de Adria (ROU) pe locul 3, skipper Ion Popescu.
Clasele ORC A și ORC B au avut start comun, motiv pentru care s-a alcătuit și un clasament general. Câștigătoare a ieșit ambarcațiunea Quebramar, urmată de Hope și de Incognito. La clasa rally trofeul a mers la SetSail, skipper Ovidiu Drugan.
Ajunsă la ultima etapă din acest an, la festivitatea de premiere s-au decernat și premiile pentru Cupa României Alpha Bank. Astfel, la clasa ORC A pe locul 1 s-a situat Quebramar (ROU), urmat de Melx (ROU) și de LZ Yachting (BUL). La clasa ORC B locul 1 i-a revenit lui Hope (ROU), urmat de Incognito (ROU) și de Simina (ROU). Clasamentul general, ORC A și B, a fost constituit din Hope, locul 1, Quebramar, locul 2, și Incognito, locul 3. La clasa ORC C pe locul 1 s-a impus Odessos (BUL), urmat de Adria (ROU) și de Bonvi (ROU).
Sezonul competițional de offshore continuă și în luna septembrie, cu cele două etape de Campionat Național din weekendurile 13-15 și 27-29 septembrie.