Sfârşitul acestei săptămâni programează la Mangalia, sâmbătă şi duminică, regatele de yachting offshore Cupa “Regele Ferdinand I” şi Cupa “Marsuinul”, competiţii organizate de Yacht Club Regal Român, în colaborare cu Primăria Mangalia. Sloganul întrecerilor este “Stop Braconajului! Salvaţi Delfinul!”, evenimentul propunându-şi să atragă atenţia asupra asupra ameninţărilor la adresa ecosistemului litoralului românesc. „Ecosistemul marin şi terestru din zona litoralului românesc este din ce în ce mai puternic ameninţat de exploatarea turistică neadecvată şi de dezvoltarea necontrolată a zonei. Pe lângă întrecerea sportivă, plănuim o serie de dezbateri cu scopul de a identifica soluţii de reducere şi eliminare a ameninţărilor la care este expus în prezent ecosistemul litoralului românesc”, a precizat Valerie Timofei, vicecomodorul Yacht Clubului Regal Român.
Programul de desfăşurare - vineri, ora 9.00: înscrierea participanţilor şi controlul ambarcaţiunilor, ora 18.00: şedinţă tehnică; sâmbătă, ora 11.00: startul competiţiei, ora 20.00: barbeque cu participanţii la competiţie; duminică, ora 9.00: startul în ziua a doua a întrecerilor, ora 15.00: festivitatea de premiere. La finalul celor trei zile de regată, vor fi decernate Cupele “Marsuinul” şi “Regele Ferdinand I”, precum şi Trofeul “Pavilionul Verde”, acordat skipperilor, pentru aplicarea codului etic în protecţia mediului.