Set Events dă startul celei de-a treia ediţii a concursului internaţional de veliere Regatta Mării Negre Audi. Evenimentul se va desfăşura pe parcursul a trei zile, de vineri, 18 iuluie şi pînă duminică, 20 iulie, în marina Ana Yacht Club din Eforie Nord. Manifestarea are loc în contextul dezvoltării pieţei nautice româneşti. „Timp de trei zile, Regatta Mării Negre Audi, primul eveniment de acest gen organizat în România după o absenţă de peste 70 de ani, va oferi invitaţilor săi, şi nu numai, prilejul de a intra în lumea elegantă a unui sport nobil, zachting-ul. Deşi accesul în marină se poate face numai pe baza de invitaţie, regatta din larg poate fi urmărită şi de pe plaja publică”, a declarat PR Specialist, Adriana Tica. Probele de concurs sînt cele tradiţionale, respectiv „in shore” parcurgînd distanţa dintre Eforie şi Costineşti în cel mai scurt timp şi “off shore”, îndemînarea de a naviga pînă la un punct fix în larg şi întoarcerea în port. “În buna tradiţie a competiţiilor de acest gen, Regatta Mării Negre Audi va fi însoţită de două petreceri high-class (în zilele de vineri şi sîmbătă). Momentele artistice (jonglerii cu foc, dansuri, capoeira, concert Alexandrina Hristov) vor întreţine spiritul de eleganţă, relaxare şi aventură al regattei”, a mai declarat responsabilul PR.