„Regele“ Mazăre anunţă Carnavalul!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Începe sezonul carelor alegorice

„Regele“ Mazăre anunţă Carnavalul!

Eveniment 03 Iulie 2013 / 00:00 2617 accesări

Carele alegorice vor ieşi, astăzi, din parcările cluburilor din Mamaia şi vor defila prin staţiune, cu pornire de la ora 18.00, din parcarea mare de lângă hotelul Perla, în cadrul unei repetiţii pentru debutul celei de-a doua ediţii a mult-aşteptatului Carnaval din staţiune, care va avea loc sâmbătă, de la ora 21.00. Primarul Constanţei, Radu Mazăre, va fi prezent atât la repetiţiile de astăzi, cât şi la prima defilare oficială de sâmbătă, pentru care va intra în rolul Regelui Soare - Ludovic al XIV-lea, iar alături îi vor sta unele dintre cele mai frumoase fete din România, modelele FashionTV. Evenimentul simbol al litoralului este organizat de Primăria Municipiului Constanţa, cu sprijinul Asociaţiei Patronale Mamaia şi al Asociaţiei Litoral - Delta Dunării, sub egida FashionTV.

„Nebunia” estivală care oferă unicitate staţiunii Mamaia este pe cale să se dezlănţuie în cea mai pură formă a ei. Cluburile, autorităţile, turiştii şi localnicii se pregătesc, de astăzi, pentru Carnaval şi să întâmpine astfel defilările carelor alegorice din această vară. Începând cu ora 18.00, are loc o repetiţie pentru Carnavalul Mamaia 2013, care va debuta sâmbătă. La repetiţia de astăzi va fi prezent şi primarul Constanţei, Radu Mazăre, iniţiatorul Carnavalului ajuns la cea de-a doua ediţie. Carele alegorice ale cluburilor din Mamaia vor porni astfel pe traseu, prin staţiune, de la ora 18.00, din punctul deja cunoscut ca fiind startul paradelor, piciorul Telegondolei din parcarea mare de lângă hotelul Perla.

Carnavalul Mamaia 2013 începe, aşadar, sâmbătă, de la ora 21.00, pe scena FashionTV din Piaţeta Cazinoului, însă defilarea carelor alegorice, care se vor deplasa spre Piaţetă, va porni din parcarea de lângă hotelul Perla, la ora 20.00. Intrarea şi participarea publicului la evenimente sunt libere.

Vor participa carele alegorice cu echipe de animaţie ale cluburilor Ego, Fratelli, Bellagio, Coyote Ugly, Luv Lounge, Crema, Crush, Tan Tan, Le Gaga, Megalos şi Princess. Carnavalul Mamaia 2013 face parte din programul de promovare turistică FashionTV Summer Festival Mamaia 2013 şi este organizat de Primăria Municipiului Constanţa, cu sprijinul Asociaţiei Patronale Mamaia şi al Asociaţiei Litoral - Delta Dunării.

O NOUĂ EDIŢIE, UN SHOW TOTAL Această a doua ediţie a Carnavalului de la Mamaia se anunţă a fi una şi mai spectaculoasă decât cea de anul trecut, cu multe surprize şi tematici inedite, precum şi cluburi noi, care şi-au pregătit carele pentru paradă. „Căpitanul” convoiului de distracţie va fi, ca şi anul trecut, tot primarul Radu Mazăre, care a anunţat, luna trecută, că, deşi vor fi defilări în fiecare weekend, el nu va participa la toate, însă va intra în momente-cheie, precum începutul, jumătatea şi sfârşitul Carnavalului, în roluri de rege al Franţei, indian nativ american sau suveran persan.

Anul trecut, prima ediţie a Carnavalului de la Mamaia a reprezentat un succes absolut, cu un spectacol de senzaţie, care s-a concretizat prin defilări în fiecare weekend din iulie şi o grandioasă paradă la finalul ediţiei de la sfârşitul lui august. Atunci, peste 10.000 de turişti şi localnici au asistat la o desfăşurare impresionantă de „forţe”, cu animatoare sexy, costumaţii sclipitoare şi spectaculoase, flăcări şi lumini, steaguri şi confetti, muzică variată, barmani puşi pe show, cât şi artişti în vogă. Tot atunci, primarul Mazăre a fost costumat în rege britanic, echipele de animaţie ale cluburilor au făcut show-uri la scenă deschisă, carele alegorice au fost premiate, iar piaţeta Cazinoului a fost cu greu încăpătoare pentru mulţime.

Taguri articol


12