Reghecampf îşi doreşte refacerea echipei de succes la Steaua

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Liga 1

Reghecampf îşi doreşte refacerea echipei de succes la Steaua

Sport 04 Decembrie 2015 / 15:51 435 accesări

Tehnicianul Laurenţiu Reghecampf a fost numit oficial, joi seară, în funcţia de antrenor principal al echipei FC Steaua Bucureşti, el semnând un contract pe doi ani şi jumătate, a anunţat site-ul oficial al campioanei României. Vineri, într-o conferinţă de presă, Reghecampf a declarat că îşi doreşte refacerea echipei de succes din trecut, alături de patronul echipei, Gigi Becali, şi de fostul manager general Mihai Stoica. „Este o situaţie dificilă. În momentul de faţă ne gândim mai mult să refacem şi să reducem distanţa pe care o au cei de la Astra faţă de noi. Cred că vorbele pentru noi nu îşi au rostul acum. Avem nevoie de puncte, să câştigăm campionatul. Sunt bucuros că am ajuns la Steaua. Le mulţumesc fanilor care mi-au trimis mesaje”, a spus Regehcampf, care a explicat şi motivele pentru care a decis să revină ca antrenor la Steaua: „Sunt multe motive pentru care am revenit. În primul rând, Steaua reprezintă foarte mult pentru mine, apoi vin acasă împreună cu cei dragi. Steaua trece printr-o perioadă grea şi cred că va fi o provocare foarte mare. Nu cred că o echipă a avut o astfel de distanţă faţă de Steaua în ultimii ani şi asta a contat foarte mult în reîntoarcerea mea. Cred în campionat”.

Referitor la întoarcerea echipei în Bucureşti pentru partidele de pe teren propriu, Reghecampf este încrezător că acest lucru se va realiza cât mai repede. Reghecampf este dispus să colaboreze la Steaua şi cu Mirel Rădoi şi cu echipa acestuia, iar în ceea ce priveşte achiziţionarea de jucători, tehnicianul stelist nu a dorit să dezvăluie strategia de transferuri înainte de finalul acestui an. Reghecampf are încredere că jucătorii săi vor ajunge să fie convocaţi şi la echipa naţională a României cât mai curând. În primul său mandat la Steaua, Reghecampf a câştigat două titluri de campion şi o Supercupă a României. „Reghe” va fi ajutat de Thomas Neubert, Anton Petrea, Cristinel Ţermure şi Florin Tene. Noul staff va debuta pe banca Stelei duminică, în meciul cu CS U. Craiova, programat de la ora 20.30, la Piteşti, în etapa a 21-a a Ligii 1.



12