Pentru a preveni accidentele vasculare cerebrale, specialiştii vin cu o serie de recomandări în ceea ce priveşte regimul alimentar. Astfel, ei spun că este bine să se consume mai puţine grăsimi, până la 40 - 70 de grame pe zi. Experţii sunt de părere că, din consumul total de calorii zilnic, doar 20% trebuie să provină din grăsimi. De asemenea, este de preferat consumul de grăsimi ce provin din ulei de floarea-soarelui, ulei de rapiţă, ulei de măsline şi ulei de soia, migdale şi alune. Peştele, carnea şi carnea de pasăre sunt surse bune de proteine, dar conţin şi grăsimi. Este indicat consumul de carne macră, porţii nu mai mari de 90 - 120 g pe zi. Carnea de pasăre trebuie mâncată fără piele, iar consumul de peşte este indicat de cel puţin două ori pe săptămână. „Consumaţi linte, mazăre şi fasole de orice fel; maxim trei gălbenuşuri de ou pe săptămână; lapte şi lactate cu puţine grăsimi; este de preferat consumul de pâine neagră şi pâine din cereale integrale, paste din cereale integrale şi orez brun”, spun specialiştii. De asemenea, ar trebui consumate cel puţin cinci porţii de fructe şi legume pe zi, iar consumul de avocado şi măsline trebuie făcut cu moderaţie. În ceea ce priveşte băuturile, este de preferat consumul de apă şi de lichide cu puţin zahăr. Consumul de alcool trebuie limitat la două băuturi pe zi (340 ml bere, 120 ml vin sau 25 ml spirtoase). La desert, este indicat consumul unui fruct proaspăt, jeleu, cremă din lapte degresat sau iaurt de fructe.