Regimul de detenţie al minorilor, în atenţia comisarilor europeni

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Regimul de detenţie al minorilor, în atenţia comisarilor europeni

Justiție 04 Aprilie 2014 / 00:00 529 accesări

Comisarul pentru Drepturile omului al Consiliului Europei, Nils Muižnieks, s-a arătat interesat, în cadrul unei discuţii purtate ieri cu reprezentanţii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), de legislaţia românească privind minorii. “A pus întrebări legate de regimul de detenţie al minorilor, pentru că odată cu modificarea legilor privind dreptul penal s-a schimbat şi regimul de detenţie al minorilor. (…) I-am explicat situaţia de tranziţie în materia drepturilor minorilor, despre existenţa Tribunalului Specializat de Minori de la Braşov şi a completelor specializate la celelalte instanţe”, a declarat, în urma întâlnirii, preşedintele CSM, Adrian Bordea. Acesta a precizat că oficialul european s-a arătat, de asemenea, preocupat de dosarele pe care România le are la CEDO. “Am explicat că regimul de detenţie în România deja a făcut obiectul unor sesizări la CEDO, pentru care România a fost condamnată, iar, din nefericire, aţi văzut scoreboard-ul acela, în care România este pe ultimul loc la finanţarea Justiţiei. Lucrul acesta cred că va atrage atenţia Executivului să dimensioneze altfel structura bugetară”, a mai spus Bordea.



12