Regimul impus în Penitenciarul Râmnicu Sărat de Alexandru Vişinescu nu asigura condiţiile minime de supravieţuire a deţinuţilor, majoritatea foşti conducători în guvernele burghezo-moşiereşti şi în conducerile PNŢ şi PNL, aceştia decedând "în urma unui proces lent, dar eficace", potrivit Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ). Despre închisoarea unde şi-a pierdut viaţa fostul lider ţărănist Ion Mihalache a vorbit şi Ion Diaconescu, care a sintetizat condiţiile de detenţie: "Bătăi şi terorizări fizice, care - la fel ca frigul şi foamea - au fost generale. Bătăile erau pe categorii, pă... şi nu permanente, să-nţelege. Apoi, izolarea. Izolarea fantastică - să trăieşti ca-ntr-un mormânt. Şi a mai fost şi promiscuitatea, care... mă rog, este reprezentată prin acele tinere care stăteau în mijlocul celulelor şi-aşa mai departe". Investigaţia istorică a dosarului Vişinescu a fost coordonată de către Andrei Muraru, fostul director al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), Dan Ţălnaru, director general al institutului, Adelina Ţânţariu, director în cadrul institutului.

Ca urmare a deschiderii dosarului torţionarilor, Ministerul Justiţiei a promovat un proiect de lege potrivit căruia aceştia ar urma să plătească despăgubiri victimelor din închisorile comuniste.

Alexandru Vişinescu a fost trimis în judecată pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul având ca obiect sesizarea formulată de IICCMER. Procurorii arată în rechizitoriu că, în perioada 1956-1963, Alexandru Vişinescu, în calitate de comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, "a săvârşit acţiuni şi inacţiuni sistematice care au avut ca rezultat persecutarea colectivităţii reprezentate de deţinuţii politici încarceraţi în acest penitenciar, prin privare de drepturi fundamentale ale omului sau prin restrângerea gravă a exercitării acestora, pe motive de ordin politic".

În perioada în care la conducerea Penitenciarului Râmnicu Sărat a fost Vişinescu, deţinuţii erau supuşi unor condiţii de existenţă sau tratament de natură să ducă la distrugerea lor fizică, fără să li se asigure un minim de medicamente şi fără să li se acorde îngrijiri sau asistenţă medicală adecvate, potrivit Parchetului instanţei supreme. "Totodată, netratarea bolnavilor, refuzul de transfer către spitalele-penitenciar, degradarea stării de sănătate a condamnaţilor prin lipsa hranei, lipsa încălzirii, pedepsele aplicate discreţionar şi abuziv, condiţiile de detenţie inumane, relele tratamente, bătaia şi alte violenţe, ignorarea adreselor şi sesizărilor formulate de către deţinuţi erau tot atâtea acţiuni menite a duce la exterminarea fizică a persoanelor încarcerate", au scris procurorii în actul de sesizare a instanţei.

Principalele categorii de deţinuţi din penitenciar, aşa cum reiese chiar dintr-o notă a lui Vişinescu adresată Consiliului Securităţii Statului din anul 1967, erau: foşti conducători în guvernele burghezo-moşiereşti şi în conducerile PNŢ şi PNL, foşti conducători ai diverselor organizaţii subversive, foste cadre de conducere după 23 august 1944, foste cadre MAI după 23 august 1944, foşti conducători ai diverselor secte religioase şi alte cazuri mai izolate. "Condiţiile de viaţă din Penitenciarul Râmnicu Sărat, aşa cum reies din documente şi au fost descrise şi de foştii deţinuţi, au creat premisele apariţiei unor afecţiuni deosebit de grave, soldate în câteva cazuri cu decesul, probând natura abuzivă şi tratamentul neglijent aplicat de comandantul închisorii, lt. col. (r) Vişinescu Alexandru", au mai arătat procurorii în rechizitoriu. Regimul impus de Vişinescu în Penitenciarul Râmnicu Sărat nu asigura sub nicio formă condiţiile minime de supravieţuire pe termen lung, având în vedere că, de cele mai multe ori, sentinţele se întindeau pe o perioadă care depăşea zece ani. "Decesul deţinuţilor survenea, astfel, în urma unui proces lent, dar eficace, prin care aceştia erau torturaţi fizic şi psihic", au precizat procurorii.

Din documentele studiate de anchetatori până în prezent, au fost identificaţi 138 de deţinuţi care au trecut prin Penitenciarul Râmnicu Sărat în timpul lui Vişinescu. "De menţionat este şi faptul că regulamentele în materia condiţiilor de detenţie ce erau în vigoare în acea perioadă alcătuiau doar premisele organizării regimului de exterminare în penitenciare şi colonii de muncă sau îl îmbrăcau într-o formă oficială, în timp ce măsurile concrete luate pentru anihilarea deţinuţilor politici erau lăsate în grija comandanţilor de penitenciare şi doar amendate prin ordine şi recomandări neoficiale venite pe linie de partid", potrivit rechizitoriului.

Procurorii au precizat că organizarea şi funcţionarea regimului de exterminare, neputând fi reglementate prin acte oficiale, depindeau de eficacitatea şi inventivitatea comandanţilor de penitenciare, dar şi de obedienţa acestora şi de fidelitatea arătată faţă de partid. "Repartizarea la conducerea penitenciarelor se făcea şi prin raportare la calitatea deţinuţilor politici şi interesul Partidului pentru eliminarea lor rapidă. Se remarcă faptul că în cadrul Penitenciarului Râmnicu Sărat erau încarcerate preponderent personalităţi ale vieţii politice, lideri ai partidelor istorice, fapt ce a determinat necesitatea numirii unui comandant de penitenciar experimentat în reeducare şi de încredere. Aşa se explică duritatea extremă a comandantului Alexandru Vişinescu şi rezultatele tulburătoare obţinute în procesul de exterminare pus la punct de acesta", au mai scris procurorii în actul de sesizare a instanţei.

Dosarul va fi judecat de magistraţi ai Curţii de Apel Bucureşti.

SCURTĂ BIOGRAFIE Alexandru Vişinescu s-a născut la Buzău, în 1925, şi a fost comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat din anul 1956 şi până la desfiinţarea închisorii, în 1963, fiind şi ultimul comandant al închisorii unde a murit, în urma torturilor, Ion Mihalache. Înainte de a fi numit în funcţia de comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, Alexandru Vişinescu a deţinut poziţii în sistemul penitenciar, activând în unităţile Mislea şi Jilava, la începutul anilor '50. Vişinescu a lucrat în cadrul grupei operative a închisorii în perioada decembrie 1954 - aprilie 1956. Decizia autorităţilor de a dezafecta Penitenciarul Râmnicu Sărat l-a propulsat pe fostul comandant în funcţia de inspector în cadrul aparatului central al Direcţiei Generale a Penitenciarelor. Ulterior, între 1965 şi 1976, a deţinut funcţii de conducere în cadrul închisorilor Ploieşti şi Ilfov şi a predat la şcoala de subofiţeri de penitenciare.