Regina Elisabeta și-a regăsit muza

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
După 66 de ani

Regina Elisabeta și-a regăsit muza

Eveniment 09 Octombrie 2014 / 00:00 964 accesări

După 66 de ani de când a fost luată de pe soclul său, muza reginei Elisabeta, „Fata cu harpă“, și-a reluat locul pe faleza Cazinoului din Constanța. O replică a celebrei statui a artistului plastic Ion Jalea a fost pusă, ieri, la picioarele reginei, pe piedestal, așa cum a stat și în 1937, atunci când a fost aşezată pentru prima dată cu fața spre mare. Istoria grupului statuar constănțean este una vastă și controversată. Mergând înapoi în timp, în 1937, două statui ale artistului dobrogean Ion Jalea salutau, pentru prima dată, marea - statuia din bronz a primei regine a României, Elisabeta, cunoscută ca regina-poetă Carmen Sylva, alături de „Fata cu harpă”, aşezată la picioarele ei. Comuniştii au decis să le separe. Statuia reginei a fost aruncată de colo-colo și, din fericire, a ajuns pe mâna unor oameni de bine, care au decis să o ascundă în subsolul Muzeului de Artă Constanța, iar muza a fost donată. După atâția ani, cele două sculpturi de bronz s-au întâlnit din nou. „Statuia reginei Elisabeta figura în inventarul muzeului doar ca siluetă de femeie. Cealaltă parte a grupului statuar a fost dată prin transfer Primăriei Medgidia şi a şi rămas acolo. Regina Elisabeta, care acum priveşte către Pavilionul Regal, acolo unde îi plăcea să stea, bătută de vânturi şi de valuri, şi să salute navele care intrau sau ieşeau din port, îşi regăseşte astfel inspiraţia prin intermediul acestei muze, pentru că, se ştie, a fost o mare protectoare a artelor, ea însăşi fiind artistă“, ne-a povestit directorul Muzeului de Artă Constanța, Doina Păuleanu.

S-AU REGĂSIT După mulți ani în care în locul reginei s-a aflat „Arcașul“, pentru ca apoi statuia reginei Elisabeta să revină pe același amplasament, de ieri, „Fata cu harpă” și-a regăsit locul la picioarele reginei-poete. „Procesul a fost unul extrem de îndelungat, iar acum am profitat de proiectul de reabilitare a falezei, care s-a realizat cu fonduri europene, ca să facem această îndreptare a unei părți din istoria noastră. Este un efort de reașezare a Constanței pe harta orașelor istorice şi turistice, iar monarhia a jucat un rol extrem de important în această poziționare a noastră ca oraş cu valențe nu doar europene, ci mondiale“, ne-a spus viceprimarul Constanței Decebal Făgădău, cel care a lucrat insistent ca cele două statui să fie repuse împreună pe piedestal. Replica statuii a fost realizată de artistul plastic constănțean Horia Farcașiu, care ne-a dezvăluit că cel mai greu a fost să ia mulajul statuii originale. În rest, lucrurile s-au derulat ca la carte. Proiectul administrației constănțene vine să completeze zona veche a Constanței. „Avem proiectul parcului „Carol I“, avem contrapunerea „Cuibul reginei” - Carmen Sylva și „Fata cu harpă” și vom avea o mulțime de alte proiecte de redare a adevărului istoric, astfel încât constănțenii să știe cu adevărat istoria și s-o spună mai departe turiștilor care sunt din ce în ce mai mulți“, a afirmat Făgădău, care a adăugat că reabilitarea falezei se va încheia cu restaurarea Cazinoului Constanța.

Încercări eșuate

Primăria Constanța a încercat să preia statuia „Fata cu harpă“ de la Primăria Medgidia, însă fără succes. Din acest motiv s-a decis realizarea unei replici fidele. „Acea statuie este din 1965 în domeniul public al municipiului Medgidia, care nu poate fi înstrăinat. Din punct de vedere juridic, ar fi trebuit să parcurgem niște proceduri extrem de greoaie și ar fi durat foarte mult. Mă bucur însă că s-a găsit această soluție de reconstituire a grupului statuar“, a declarat primarul Medgidiei, Marian Iordache.



12