“Regina Maria” pleacă în misiune în Grecia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

“Regina Maria” pleacă în misiune în Grecia

Justiție 04 Mai 2007 / 00:00 715 accesări

Freagata “Regina Maria” va participa în perioada 11-18 mai la exerciţiul internaţional NIRIIS 2007, ce se va desfăşura în portul grecesc Souda Bay şi în Marea Egee. Exerciţiul este organizat de Grecia şi are ca scop lucrul în comun după standarde şi proceduri NATO pentru realizarea interoperabilităţii între navele invitate din mai multe state membre ale Alianţei Nord-Atlantice. În vederea participării la acest exerciţiu, fregata românească va pleca din portul Constanţa pe 5 mai, la orele 10.30 şi va reveni în ţară pe 22 mai. Fregata „Regina Maria” are următoarele caracteristici: deplasament de 4900 tdw, lungime de 148,2 m, lăţime de14,75 m, viteza maximă de 30 de noduri, pescaj de 4,6 m şi şapte punţi. Nava are în dotare: un tun super-rapid de calibrul 76 mm Otto Melara, instalaţii de lansare torpile, sistem de comandă asistat de calculator, instalaţii de bruiaj pasiv, sisteme de luptă electronică şi nouă sisteme radar.



12