UDMR SPUNE “PAS” Pedeliştii şi Traian Băsescu au insistat până la exasperare să facă reorganizarea administrativă a ţării, crezând că pot schimba o ţară în acelaşi mod în care guvernanţilor le mută menajerele mobila prin casă. Scopul reorganizării până la alegeri are legătură cu numirea în fruntea celor opt judeţe a unor guvernatori agreaţi de Băsescu şi de pedelişti, care vor avea o singură misiune, anume aceea a pregătirii alegerilor. Cine ne garantează că acei guvernatori portocalii nu vor închide ochii în faţa fraudelor electorale pregătite de portocaliii regimului boc(ciu)? O fraudă electorală ar fi, practic, singura metodă care-i mai poate salva pe Băsescu şi acoliţii lui de la înfrângerea electorală. Reorganizarea cu sigiliul preşedintelui nu a fost pe placul UDMR, iar acum portocaliii vor dansa aşa cum vor cânta udemeriştii, pentru că au nevoie ca de aer de suportul lor parlamentar. Nu degeaba se spune în popor că “te faci frate cu dracu” până treci puntea”. Liderul UDMR Kelemen Hunor a anunţat că udemeriştii au respins, ieri, în şedinţa coaliţiei, toate propunerile PDL privind redesenarea bezmetică a hărţii României, astfel că s-a decis amânarea acestui proces. Kelemen a arătat că UDMR respinge şi varianta “opt plus doi”, Uniunea fiind pentru reforma administraţiei publice locale, dar în cadrul actual al celor 41 de judeţe. Aşa încât, liderii Coaliţiei de guvernare au decis ca proiectul reorganizării să se amâne până în toamnă sau până la anul. Liderii Coaliţiei mai au însă de discutat şi Statutul Minorităţilor, proiect care, potrivit protocolului dintre PDL şi UDMR, ar trebui adoptat până pe 30 iunie.
O COMISIE VA GÂNDI REORGANIZAREA Şi cum am fost învăţaţi de politicieni că atunci când ai o problemă în loc să o rezolvi înfiinţezi o comisie, aflăm de la prim-vicepreşedintele PDL Roberta Anastase că va exista o comisie a reprezentanţilor coaliţiei “care se ocupă de formula de gândire a regionalizării, în paralel cu acţiunea guvernamentală de descentralizare”, până în toamnă. Ea a spus că UDMR este de acord şi cu această comisie şi cu “această fază a descentralizării”. Vicepreşedintele Senatului Cristian Diaconescu spune că amânarea reorganizării este un moment cu consecinţe pentru România şi se declară mirat că acest proces, “un lucru natural”, este făcut de politicieni să pară mai complicat decât în realitate.
DECONCENTRATELE VOR FI REORGANIZATE PE FORMA CELOR OPT REGIUNI În schimb, ministrul Dezvoltării şi Turismului, Elena Udrea, a spus că până ce coaliţia va decide asupra modului de împărţire a regiunilor, inspectoratele şi agenţiile din teritoriu aflate în subordinea ministerelor vor fi reorganizate “pe forma” celor opt regiuni de dezvoltare. Cât priveşte economiile ce se vor face, Udea a spus: “Aproximativ, la un prim calcul, este vorba despre câteva zeci de milioane de euro numai din cheltuieli salariale, din cheltuieli cu funcţionarea diverselor instituţii la nivelul judeţelor”. Ea a mai fost întrebată de jurnalişti dacă există susţinerea UDMR pentru varianta ca deconcentratele să fie reorganizate pe forma celor opt regiuni, lucru ce ar putea fi interpretat ca o decizie că numărul de regiuni va fi de opt. Udrea a răspuns că există susţinerea UDMR. Şi marmota… Vicepreşedintele PDL Traian Igaş consideră că reorganizarea instituţiilor deconcentrate ar trebui făcută în cursul acestei veri şi a precizat că Ministerul de Interne are o simulare făcută deja privind efectele acestei reorganizări asupra propriei activităţi. Şi ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, a declarat, ieri, înainte de şedinţa Biroului Permanent Naţional al PDL, că din ministerul său vor fi comasate „mai multe” servicii deconcentrate.