Pentru eliminarea abuzului fiscal, prin care unele societăţi sau autorităţi îşi măresc veniturile proprii în dauna contribuabililor, va funcţiona, în cel mai scurt timp, la nivel de ţară, un registru fiscal electronic. Noua măsură de monitorizare fiscală este iniţiată de Ministerul Economiei şi Finanţelor (MEF) şi va cuprinde toate impozitele şi taxele din România, precum şi cuantumurile acestora. Orice modificare, în sens de majorare, a nivelului taxelor şi impozitelor nu se va putea face în afara registrului, astfel că suprafiscalizarea nu va mai spori veniturile autorităţilor sau societăţilor în mod excesiv sau arbitrar. Ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, a spus că “registrul fiscal va fi un instrument de solidaritate fiscală, reunind toate legile de incidenţă economică, constituind şi o bază contractuală între contribuabil şi cel care dă legile”. Formatul electronic preconizat pentru funcţionarea şi consultarea registrului va fi o modalitate de acces garantat oricărui contribuabil sau autorităţi.