Deputaţii au adoptat, ieri, cu 242 voturi „pentru”, 36 de voturi „împotrivă” şi 8 abţineri, propunerea legislativă privind trecerea oficiilor de Registru al Comerţului de la Ministerul Justiţiei, la Camerele de Comerţ. Ion Dănuţ Jugănaru, directorul general al Camerei de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură (CCINA) Constanţa consideră benefică întoarcerea registrului „acasă”. „Trecerea Registrului Comerţului din subordinea Ministerului Justiţiei la Cameră înseamnă un gest reparatoriu, o nedreptate care a fost reparată. Era normal ca Registrul să treacă în subordinea Camerei, întrucît această instituţie a fost înfiinţată de sistemul Camerelor de Comerţ din România, în 1990. Orice am spune, în 2002, când s-a luat Registrul de la sistemul cameral a fost o naţionalizare în toată regula”, a declarat Ion Dănuţ Jugănaru. În opinia directorului general al CCINA Constanţa, trecerea Registrului la Cameră este foarte importantă pentru că, de acum în colo, „instituţia va redeveni un instrument aflat la dispoziţia întreprinzătorilor”. „Administrarea de către Camere a Registrelor însemnă o altă atitudine a funcţionarului faţă de public, respectiv faţă de întreprinzători. Aceştia vor trebui să-şi schimbe atitudinea şi să-şi dea seama că vor lucra pentru o instituţie privată şi nu pentru stat. Totodată, programul de funcţionare al instituţiei va trebui adaptat, în funcţie de necesităţile întreprinzătorilor. Acest lucru se va putea face întrucât deciziile se vor lua la nivel local, nu ca acum, când este nevoie de aprobare de la Bucureşti”, a arătat Ion Dănuţ Jugănaru. Reprezentanţii CCINA Constanţa speră ca, începând cu anul viitor, această trecere să se realizeze. „Adoptarea propunerii legislative nu poate fi decât o veste bună pentru întreprinzători şi sperăm să fie funcţională începând cu 2010, astfel încât să fie în folosul omenilor de afaceri din judeţ”, a mai spus Ion Dănuţ Jugănaru.