Dacă, până acum, reprezentanţii Guvernului au refuzat să dea cifre atunci când s-a vorbit despre regiuni, despre câte vor fi şi, mai ales, care vor fi acestea, vineri, PSD şi-a însuşit pentru prima dată varianta în care România va fi împărţită în zece regiuni. Nu opt, nu şapte, ci zece regiuni, dintre care una va fi Dobrogea. Liderii social-democraţi au discutat, vineri, şi şi-au asumat politic varianta celor zece regiuni la şedinţa Comitetului Executiv Naţional (CExN) al PSD. La fel şi în privinţa Regiunii Dobrogea. S-a vorbit despre ea, au fost prezentate motive pro şi contra de-a lungul ultimelor luni, dar vineri a fost prima dată când PSD a făcut public faptul că agreează o astfel de variantă. Primul-ministru Victor Ponta a spus că Dobrogea are potenţialul economic, natural, de a fi o regiune „care se poate dezvolta foarte bine”. „Susţin ideea de a avea Regiunea Dobrogea”, a afirmat Ponta. Totodată, premierul a precizat că varianta menţionată trebuie discutată şi în cadrul USL şi că doreşte să aibă discuţii, pe de altă parte, şi cu UDMR, PP-DD şi PDL pe această temă.
SUSŢINERE LIBERALĂ Chiar dacă nu au discutat încă oficial, liberalii au spus, tot vineri, că susţin varianta celor zece regiuni, inclusiv cea prin care Dobrogea devine regiune. „Eu vreau să discutăm cu toate forţele din opoziţie, pentru că proiectul regionalizării nu este un proiect doar al USL, e un proiect al României şi sunt dispus să mă aşez la masă cu absolut toată lumea“, a spus Ponta. Pe de altă parte, întrebat dacă el crede că este oportună înfiinţarea Regiunii Dobrogea, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat: „Sunt dobrogean. Este ca şi când ai întreba un episcop dacă el crede în Dumnezeu”. Revenind la declaraţiile premierului, trebuie să adăugăm că s-a decis ca prin modificarea Legii 315/1998, privind regiunile de dezvoltare, să se treacă practic la descentralizare şi să se transmită către regiuni cât mai multe dintre atribuţiile Guvernului, dar asta înainte de a primi statutul constituţional prin revizuirea Legii fundamentale.
PERSPECTIVE Asumarea politică a celor zece regiuni este de departe cel mai important lucru care s-a realizat în acest CExN, în opinia senatorului PSD Nicolae Moga, care a adăugat că această variantă a fost discutată şi acceptată în prealabil la nivel european. „Acum, când se poate vorbi mult mai clar despre Regiunea Dobrogea, avem alte perspective. Pentru cele zece regiuni trebuie să existe şi zece Agenţii de Dezvoltare, ceea ce înseamnă că vom avea o Agenţie şi în Dobrogea, prin care va trebui să accesăm fondurile europene“, a declarat Moga. El a explicat că, odată înfiinţată regiunea, va putea fi gândită o strategie de dezvoltare pe termen mediu şi lung. „Va trebui să dezvoltăm un master-plan pentru 20 de ani, pentru a şti ce avem de făcut în fiecare an“, a mai spus Moga. Despre proiectele ce ar putea fi implementate în următorul exerciţiu financiar în Dobrogea, Moga a spus că el ar vedea construită o autostradă Mangalia - Tulcea. Amintim că preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a declarat de curând că Dobrogea, formată din Constanţa şi Tulcea, este singura variantă acceptată de reorganizare.