Unul dintre cele mai noi concepte europene de coeziune teritorială ce reprezintă un model inovativ de cooperare la nivel macro-regional este Strategia UE pentru Regiunea Dunării (SUERD), o iniţiativă româno-austriacă, lansată în 2008, inclusă în Tratatul de la Lisabona. Conferinţa de lansare a implementării SUERD - organizată în parteneriat de Ministerul Afacerilor Externe (MAE), Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, în colaborare cu Asociaţia Salvaţi Dunărea şi Delta, Consiliul Judeţean Tulcea şi Consiliul Oraşelor şi Regiunilor Dunării - a marcat adoptarea acestui proiect macro-regional de către Consiliul European, la 24 iunie 2011, şi reprezintă trecerea la o nouă etapă - implementarea proiectelor şi iniţiativelor, care au angajat, atât din punct de vedere politic, cât şi tehnic, ţările riverane.
În acest context, secretarul de stat în MAE, Anton Niculescu, a transmis participanţilor la conferinţă mesajul ministrului Teodor Baconschi, în calitate de preşedinte al Forumului Naţional pentru Strategia dunăreană: „Am realizat deja parteneriate solide cu actori importanţi din mediul privat şi academic şi pregătim alte asemenea parteneriate. Pe plan extern am reuşit să dezvoltăm parteneriate foarte strânse cu Austria şi landul Baden-Württemberg, care ne vor ajuta la un transfer de cunoaştere spre regiunile noastre. Primul ministru al landului Baden-Württemberg va face o vizită în România în luna octombrie, împreună cu o delegaţie economică importantă. Totodată, sunt convins că astfel de parteneriate se dezvoltă şi între România şi Bulgaria în domeniul turismului şi culturii, precum şi între România şi Ungaria în domeniul mediului. De altfel, însăşi esenţa acestei Strategii macro-regionale este de a promova o cooperare consolidată între statele regiunii pe domeniile de interes comun”.
ORIGINI. Consiliul European a aprobat, în iunie 2009, iniţiativa privind SUERD ca pe un proiect european şi a solicitat Comisiei Europene (CE) elaborarea unei Strategii până la sfârşitul anului 2010. În ianuarie 2010, CE a iniţiat un proces de consultare publică pe tema Strategiei UE pentru Regiunea Dunării. În octombrie, în cadrul summit-ului la nivel înalt de la Bucureşti s-a adoptat Declaraţia politică care reflecta angajamentul şi sprijinul politic al statelor riverane pentru viitoarea SUERD. Acesta a precedat adoptarea, la data de 8 decembrie 2010, a două documente cadru: Planul de Acţiune şi Comunicarea Comisiei Europene asupra Strategiei UE pentru Regiunea Dunării. Pe 3 februarie 2011, comisarul european pentru politici regionale, Johannes Hahn, făcea anunţul oficial cu privire la repartizarea domeniilor prioritare din cadrul SUERD, fiecare dintre statele riverane primind responsabilitatea coordonării unor domenii prioritare.
ROMÂNIEI I-AU FOST ATRIBUITE DOMENIILE PRIORITARE: TRANSPORT (PARTEA DE NAVIGABILITATE - ÎMPREUNĂ CU AUSTRIA); PROMOVAREA CULTURII ŞI TURISMULUI (ÎMPREUNĂ CU BULGARIA); MANAGEMENTUL RISCURILOR DE MEDIU (ÎMPREUNĂ CU UNGARIA).
Prin crearea, la 30 martie 2011, a Forumului naţional pentru implementarea Strategiei Dunării, România a arătat că este pregătită să treacă la noua fază a acestui proiect, preşedinţia fiind asigurată de către ministrul Baconschi. Forumul include reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi locale, mediului universitar şi academic, mediului privat, societăţii civile.