Regizoarea Marjane Satrapi, care urma să fie prezentă în Capitală, la redeschiderea cinematografului „Elvira Popescu”, şi-a anulat vizita din motive personale, potrivit reprezentanţilor casei Metropolis Film, care distribuie cel mai nou lungmetraj al acesteia, „Iubire persană\". Proiecţia în premieră a filmului va avea în continuare loc în această seară.
Marjane Satrapi, născută în 1969, în Iran, şi-a petrecut copilăria în Teheranul de dinaintea Revoluţiei Iraniene, teama părinţilor de violenţele politice determinând-o să urmeze liceul la Viena. Întoarsă în ţara natală, a mers la universitate şi s-a căsătorit la 21 de ani, pentru a divorţa trei ani mai târziu. După un masterat în comunicare vizuală urmat la Teheran, Satrapi a plecat la Strasbourg, pentru a se stabili apoi la Paris, unde lucrează ca ilustratoare şi regizoare.
După succesul „Persepolis\" - atât în benzi desenate, cât şi în formula animată -, Satrapi a colaborat cu artistul şi regizorul Vincent Paronnaud la adaptarea unui alt roman grafic al său, „Iubire persană/ Poulet aux prunes\".
Pe lângă premiul juriului Festivalului de la Cannes, Satrapi a primit, în 2008, premiul Cinema For Peace pentru cel mai valoros film al anului, iar în 2009 a primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universităţii Catolice din Louvain, Belgia.