Regizorul Nae Caranfil a urmărit din sală proiecţia peliculei sale, „Restul e tăcere”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
La debutul IPIFF 2008

Regizorul Nae Caranfil a urmărit din sală proiecţia peliculei sale, „Restul e tăcere”

Cultură 16 Iulie 2008 / 00:00 628 accesări

Cea de-a III-a ediţie a Festivalului Internaţional al Producătorilor de Film Independenţi – IPIFF 2008, organizată de Consiliul Judeţean Constanţa şi Uniunea Producătorilor de Film şi Audiovizual din România, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, a debutat, luni seară, la Teatrul de Stat Constanţa, cu proiecţia peliculei „Restul e tăcere”, considerat cel mai costisitor film românesc din ultimii 25 de ani. Evenimentul s-a desfăşurat în prezenţa regizorului filmului, Nae Caranfil, a numeroşi critici de film, producători, actori, cinefili. Gazda momentului de deschidere a fost celebra actriţă Maia Morgenstern, care a menţionat faptul că succesul de care s-au bucurat ediţiile precedente ale IPIFF demonstrează că festivalul a devenit un eveniment cultural important. „Acest lucru este îmbucurător, deoarece IPIFF este singurul festival din România şi poate, din Europa, care mută lumina reflectoarelor, pentru un moment, pe cei fără de care talentul realizatorilor nu şi-ar putea găsi împlinirea şi anume, producătorii de film”, a subliniat renumita actriţă. Aceasta l-a invitat în scenă pe preşedintele Uniunii Producătorilor de Film şi Audiovizual din România (UPFAR), Dinu Tănase – producător al festivalului, care a mărturisit că, la un moment dat, credea că această ediţie nu va mai avea loc, dar care se desfăşoară acum „datorită prietenilor mei care au fost alături de mine, care au crezut în acest festival şi datorită cărora am pornit la un nou drum”. „Sper să fie bine în continuare. Ne propunem multe lucruri de viitor, dedicînd acest festival, în primul rînd, tinerei generaţii, pe care ne căznim să o educăm, să o avem alături şi din rîndurile căreia să ne mîndrim să apară viitorii realizatori, cel puţin la fel de buni ca cei care au cîştigat, în anii trecuţi, premii extraordinar de importante”, a adăugat Dinu Tănase.

Pe scenă, în faţa publicului, înainte de proiecţia filmului „Restul e tăcere”, a urcat şi o parte din echipa care a contribuit la materializarea acestui proiect grandios: regizorul Nae Caranfil, producătorul filmului, Cristian Comeagă, directorul de imagine, Marius Panduru, unul dintre actorii din rolurile principale, Marius Florea Vizante şi editorul Dan Nanoveanu. Potrivit regizorului, acest film, „Restul e tăcere”, despre oamenii care au stat în spatele primului film de lung metraj din istoria cinematografiei, realizat în anul 1912, este „o poveste de dragoste şi ură între artist şi producător, între artă şi bani, acest concubinaj pe care regizorul şi producătorul îl trăiesc în fiecare zi”. „În filmul meu veţi vedea cît conflict exista între teatru şi cinema, la 1912, iar astăzi (n.r. luni) vom vedea cît conflict există între teatru şi cinema în 2008”, a menţionat Nae Caranfil. Cu cîteva minute înainte de proiecţie, regizorul Nae Caranfil mai declara: „Este un film de o factură specială, care reînvie o epocă specială, în care ne era mai puţin ruşine de România decît ne este acum. Eu spun că e o lume de descoperit”.

Ultimul film al lui Nae Caranfil a fost primit cu aplauze, la Constanţa. „Restul e tăcere” este o încercare de a reconstitui începuturile industriei cinematografice româneşti. Povestea îl are în prim plan pe Grig (Marius Florea Vizante), fiul unui celebru actor (Sandu Mihai Gruia) al Teatrului Naţional. Prea scund pentru scenă, prea timid cu femeile, prea excesiv în stilul de viaţă, fiul e pe cale să comită păcatul de neiertat în ochii tatălui: să regizeze un film de cinem, pe care îl visează ca pe cel mai grandios şi mai lung film realizat vreodată.

Actorul Marius Florea Vizante: „Îi mulţumesc lui Nae Caranfil că a avut încrederea şi nebunia să mă păstreze în distribuţie şi după 12 ani. Mă onorează”

La conferinţa de presă organizată, ieri, la Arenele Tomis, regizorul Nae Caranfil a vorbit despre istoricul acestui film, al cărui scenariu se năştea în urmă cu 20 de ani şi cu care fusese invitat să se prezinte în faţa unui mare producător din Anglia. Deşi scenariul său a plăcut, răspunsul acestuia a fost dezamăgitor, iar tentativa de a-l transpune pe peliculă s-a materializat mult mai tîrziu. Avînd un buget de 2,4 milioane de euro, „Restul e tăcere” este, potrivit regizorului, un film despre oamenii care vor mai mult decît le oferă viaţa.

La rîndul său, actorul Marius Florea Vizante a făcut o istorie scurtă a rolului său, care începe cu filmările la „E pericoloso sporgersi”, în 1992, pe vremea cînd a avut marea şansă să fie recomandat de Andreea Vulpe lui Nae Caranfil. A fost momentul în care s-a cunoscut cu Nae Caranfil şi cînd regizorul s-a gîndit să îl distribuie în „Restul e tăcere”. Istoria continuă cu momentul 1994, cînd filmul intrase, oarecum, în producţie. „Am avut imensa bucurie să fiu student în anul I la UNATC şi să fiu distribuit într-un rol principal de Nae Caranfil. Flimul nu a intrat în producţie din cauza unui pseudo-faliment francez şi am rămas cu buza umflată şi cu spectrul ratării unei şanse uriaşe în cariera mea. După 12 ani, uite că soarta îmi aduce în faţă provocarea asta şi într-un fel poate că e mai bine, cum zice Nae: nu noi am aşteptat filmul ăsta, ci el ne-a aşteptat pe noi, pentru că poate atunci arătam a Grig, dar nu eram pregătit, din punct de vedere profesional, să-l joc pe Grig”, spune Marius Florea Vizante. „Nae mi-a fost şi profesor de arta actorului de film. Îi mulţumesc că a avut încrederea şi nebunia să mă păstreze în distribuţie şi după 12 ani. Mă onorează!”, a adăugat actorul.

IPIFF continuă pînă pe 20 iulie, filmele înscrise în competiţie rulînd de dimineaţă pînă seara în două săli ale Cityplex Tomis Mall dotate modern, la Teatrul de Stat Constanţa, la Arenele Tomis şi cinema pe plajă în Mamaia.



12