Regizorul polonez Krzysztof Zanussi va prezida juriul competiţiei de lungmetraj a Festivalului de Film Anonimul, care va avea loc între 11 şi 17 august, la Sfîntu Gheorghe, în Delta Dunării. Posesor al unui Leu de Aur şi al unei nominalizări la Globurile de Aur, Krzysztof Zanussi este considerat unul dintre deschizătorii de drumuri ai cinematografiei poloneze, cu pelicule precum „Anul soarelui liniştit\" (1984) şi „Persona non grata\" (2005). Krzysztof Zanussi este, de asemenea, regizor de teatru şi operă. Din 1974 pînă în 1981, a deţinut funcţia de vicepreşedinte al Asociaţiei Regizorilor Polonezi. Din 1979 este manager general şi director al TOR Film Studio, iar din 1992, Zanussi este profesor al Universităţii Silesian din Katowice. De asemenea, el este Doctor Honoris Causa al mai multor universităţi din Rusia, Bulgaria şi România.
Din juriul Festivalului Anonimul mai fac parte actriţa Laura Vasiliu, producătorul Joachim von Vietinghoff (Germania), membru al comisiei de selecţie a Festivalului de Film de la Berlin între 1985 şi 2001, criticul de film şi jurnalistul Bojidar Manov (Bulgaria), vicepreşedinte al FIPRESCI (2001-2005), şi scenaristul şi producătorul Lucian Georgescu.
Cele şapte titluri propuse în competiţia de lungmetraj de selecţionerul festivalului, Ludmila Cvikova, sînt: „The Wave\" în regia lui Dennis Gansel (Germania), nominalizat la Marele Premiu al Juriului Festivalului de Film de la Sundance 2008, „Help Me Eros\" în regia lui Lee Kang-Sheng (Taiwan), nominalizat la Leul de Aur, la Veneţia 2007, „Egg\", în regia lui Semih Kapanoglu (Turcia), „Boogie\" de Radu Muntean (România), „Silent light\" de Carlos Reygadas (Mexic), „Lemon Tree\" de Eran Riklis (Israel) şi „It\'s Hard to Be Nice\" de Srdjan Vuletic (Bosnia).
Începînd de anul acesta, Anonimul are două secţiuni competiţionale - lungmetraj şi scurtmetraj ficţiune şi animaţie. La competiţia de scurtmetraj de ficţiune şi animaţie vor participa 72 de filme. În acest an, s-au înscris la selecţia pentru scurtmetraj aproximativ 300 de filme din 41 de ţări, 26 de pelicule fiind româneşti. Lista scurtă a filmelor va fi alcătuită de criticul de film Irina Margareta Nistor şi de selecţionerul festivalului, Ludmila Cvikova.
De asemenea, în cadrul festivalului va rula, în premieră, „Un bărbat urmăreşte o femeie\", un film-colaj alcătuit din şapte scurtmetraje realizate de şapte tineri regizori români - Ciprian Alexandrescu, Alexandru Mavrodineanu, Ivo Baru, Cătălin Leescu, Paul Manolescu, Sorin Damian şi Gabriel Achim, iar regizorul Cătălin Mitulescu va juca într-unul dintre cele şapte scurtmetraje care descriu misterul feminin văzut prin ochii bărbaţilor.
Premiile acordate de acest juriu sînt în valoare totală de 17.000 de dolari, din care Trofeul Anonimul 2008 are o valoare de 10.000 de dolari.