Regizorul american William Friedkin, celebru pentru pelicule precum „The French Connection / Filiera franceză” şi „The Exorcist / Exorcistul”, a primit premiul pentru întreaga carieră din partea organizatorilor Festivalului de Film de la Veneţia. „Veneţia este o casă spirituală pentru mine”, a declarat regizorul de 77 de ani, al cărui cel mai recent film, „Joe, asasin în timpul liber”, a fost proiectat în prestigiosul festival, în 2011. Totodată, la ediţia de anul acesta a Festivalului de la Veneţia va fi proiectată versiunea restaurată a thrillerului său „Sorcerer” din 1977, un remake al clasicului francez „Le salaire de la peur / Salariul groazei” din 1953, care, potrivit regizorului american, a fost „cel mai personal şi mai dificil de realizat lungmetraj al său”. Coordonatorul Festivalului de la Veneţia, Alberto Barbera, a declarat anterior despre William Friedkin că „a avut un impact revoluţionar în cinematografie, a contribuit într-un mod semnificativ la reînnoirea cinematografiei americane, privită ca Noul Hollywood, şi a revoluţionat maniera de a realiza documentare, precum şi genuri populare ca filmele poliţiste şi horror”.
William Friedkin, care şi-a început cariera într-o televiziune din Chicago, la serviciul poştă, a atras atenţia criticilor foarte devreme, cu documentare precum „The People vs Paul Crump” din 1962. Însă cele mai celebre filme ale sale sunt pelicula poliţistă „The French Connection / Filiera franceză” din 1971, încunată cu premiul Oscar şi Globul de Aur pentru regie, şi horrorul „The Exorcist / Exorcistul” din 1973, premiat cu Globul de Aur pentru regie, devenite clasice ale genurilor lor. Regizorul s-a bucurat de cel mai mare succes în anii ’70, printre cele mai cunoscute filme ale sale numărându-se şi „Cruising / Încrucişarea” cu Al Pacino în rolul principal, primul film care scotea în evidenţă comunitatea gay în 1980, sau „To Live and Die in L.A / Viaţă şi moarte în L.A.” în 1985. În 1995, şi-a făcut debutul la Veneţia cu „Jade”, cu Linda Fiorentino în distribuţie, în secţiunea Venetian Nights / Nopţi veneţiene. Pentru filmul „The Bug” a fost recompensat cu premiul FIPRESCI la Cannes, în 2006.