Regres vs. credibilitate

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Regres vs. credibilitate

Administrație 01 Octombrie 2013 / 00:00 344 accesări

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, spune că a privit cu foarte mare atenţie „întâmplarea întâmplătoare” a parlamentarilor liberali care propun, într-o iniţiativă de modificare a legii pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, revenirea la sistemul de vot în două tururi pentru primari şi la alegerea şefului Consiliului Judeţean în mod indirect, de către consilieri. „Ar fi un pas înapoi, un regres al societăţii româneşti, un primar ales din primul tur este un primar credibil”, a declarat Zgonea. El a spus că, atunci când legea a fost modificată astfel încât primarii să fie aleşi într-un singur tur, toate grupurile parlamentare au fost consultate şi a fost o decizie unanimă. El a arătat că, la acel moment, România a făcut un pas înainte, deoarece erau păstrate mai multe resurse financiare la buget şi cel mai bun câştiga. Zgonea a arătat că a avut o discuţie pe această temă cu colegi liberali din grupurile parlamentare, dar că este decizia liberalilor dacă îşi retrag acest proiect. Zgonea a adăugat că în această perioadă se lucrează intens la modificarea legii electorale, o lege strâmbă, care creează probleme de buget şi care a dus la 120 de parlamentari în plus. „Noi ne înţelegem foarte bine la Camera Deputaţilor, nu am luat nicio decizie fără să ne consultăm între grupurile politice parlamentare, aşa se întâmplă la noi, lucrurile merg aici şi sper ca acest mecanism de la Camera Deputaţilor să fie şi în USL. În acest moment nu sunt probleme majore din punctul meu de vedere, anumite declaraţii pe care le am, prieteneşti, când am ceva de spus spun, cu stilul meu, aşa, mai simplist, sper să mergem înainte”, a precizat Zgonea.



12