După declanşarea scandalului cu zumzet de tehnică militară, prezidentul Traian Băsescu ne transmite regretele sale (eterne), afirmînd că nu a ştiut de implicarea fratelui său în povestea cu afacerile cu armament şi alte chestii de genul ăsta! În comparaţie cu regretele profunde ale celor care l-au votat ca orbeţii, fiind furaţi de peisajul vorbăriei sale, gestul său nu valorează nici cît o ceapă degerată! Culmea ipocriziei din Basarabi, borna de la kilometrul zero a existenţei noastre, domnul preşedinte mulţumeşte presei pentru dezvăluirile făcute pe acest subiect! Să-l creadă mutu şi iapa lui Dulcineea, fată din popor! Comunicatul de presă transmis de la Cotroceni seamănă foarte mult cu un anunţ mortuar lăsat istoriei cu limbă de lemn. Cu siguranţă, la fraza cu mulţumirile aduse presei, preşedintelui i s-a umplut gura cu rumeguş… Dacă a ajuns domnia sa să laude vigilenţa şi capacitatea presei de a reacţiona fix într-un caz care priveşte familia sa, atunci, e clar că Băsescu a ajuns la capătul puterilor, dovedind că şi obrazul său are o limită a suportabilităţii. Anul acesta, ca un făcut, singurele lovituri primite sub centură au venit din partea membrilor familiei sale şi a unor apropiaţi, care, culmea, i-au dat mari bătăi de cap! Nici dacă ar fi fost plătiţi de adversarii săi politici, care se dovedesc a fi de-a dreptul anemici în confruntările directe, cei în cauză nu ar fi reuşit performanţa de a-l destabiliza pe preşedinte! Pînă acum, drept să spun, am crezut că fiţele de-a candidatura la preşedinţie reprezintă un moft sau un joc electoral cu nervii noştri. Iată că, după noul scandal de proporţii în care este implicat fratele său, domnia sa pune serios sub semnul întrebării candidatura la un nou mandat pentru Cotroceni. În opinia mea, este singura reacţie realistă şi concretă care merită a fi luată în seamă. Nu mă îndoiesc că, după tot deranjul cu afacerile cu armament ale fratelui său, prezidentul va continua să coboare în sondaje, ceea ce s-ar putea să-l ducă în pragul falimentului politic. Bulgărele de zăpadă de la începutul anului, cînd au început marile scandaluri prezidenţiale, atrage după sine avalanşa. Coşmarul preşedintelui a debutat cu scandalul care a explodat în presă în legătură cu casa fiicei sale Ioana. Atunci, din cîte îmi amintesc, domnul Băsescu nu a mulţumit ziariştilor pentru dezvăluirile făcute. Ba, dimpotrivă, i-a persiflat pe unde i-a întîlnit! A urmat povestea revoluţionară a fiicei sale Elena faţă în faţă cu Parlamentul Europei. Numeroase chestiuni legate de campania electorală au rămas suspendate în coadă de peşte, semnul convenţional al preşedinţiei în “Epoca Băsescu”. Cu cîteva luni în urmă, tropăind ca să-l audă toată lumea, a intrat în scenă Mircea Băsescu. Ştiţi povestea cu terenurile de la Constanţa şi cu cavoul rezervat lui Ciuvică. Mă rog, faţă de grozăviile de acum, mici chestii, socoteli şi glumiţe. Dar, atenţie, şi acestea au ciupit serios din zestrea electorală a preşedintelui! Seria loviturilor primite sub centură a fost continuată de doamna Ridzi. Nici de această dată, reţin bine, prezidentul nu a avut cuvinte de laudă la adresa presei! Ba, dimpotrivă, încercînd să sară la jugulara mogulilor, a acuzat ziariştii că au declanşat o mare criză morală! Încă o dovadă în plus ca să nu cred în regretele sale eterne! Despre Ridzi, mucles! Adîncind şi mai mult criza morală despre care vorbea preşedintele, presa a punctat pe relaţia de prietenie existentă între Elena Băsescu şi fosta ministreasă a Tineretului şi Sportului. Înainte să bubuie povestea cu Mircea Băsescu, mare consultant militar, s-a declanşat cutremurul Udrea. În aparenţă, totul a trecut. Păzea, urmează replicile! Multe şi devastatoare. O întrebare de trei puncte şi o plimbare cu vaca la munte. Dacă preşedintele nu are habar de ceea ce se întîmplă în familia sa, cum conduce o ţară întreagă?