Reguli de supravieţuire în caz de furtună

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Reguli de supravieţuire în caz de furtună

Eveniment 21 Iulie 2011 / 00:00 3504 accesări

Ca urmare a atenţionării meteorologice emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, specialiştii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea“ ne dau câteva sfaturi pentru limitarea pagubelor şi a victimelor. Având în vedere că au fost preconizate averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice şi intensificari ale vântului cu aspect de vijelie, pompierii recomandă îndepărtarea copacilor ori a ramurilor uscate, care pe timpul unei furtuni ar putea cădea şi provoca pagube materiale ori rănirea unor oameni. Reprezentanţii ISU recomandă totodată respectarea „regulii de salvare 30/30“, respectiv adăpostirea în interiorul unei clădiri dacă după ce aţi văzut un fulger nu reuşiţi să număraţi până la 30 înainte de a auzi tunetul şi rămânerea în interiorul clădirii încă 30 minute după ce se aude ultimul tunet. În cazul unei furtuni cu descărcări electrice, pompierii recomandă să ne aşezăm ghemuit la pământ, să ne punem mâinile pe urechi şi cap, iar capul între genunchi, pentru a nu fi o ţintă, şi să reducem contactul cu pământul, iar cel mai important lucru este acela de a nu ne întinde pe sol. Pompierii spun că este bine să evităm să ne adăpostim sub un copac înalt izolat pe câmpuri, iar dacă ploaia ne-a prins în pădure să căutăm adăpost într-o zonă cu copaci mai puţin înalţi. Dacă furtuna iscată din senin ne prinde pe plajă sau pe o ambarcaţiune, e bine să ne adăpostim sau să facem tot posibilul pentru a ajunge cât mai repede la ţărm. În cazul în care furtuna ne prinde pe câmp, trebuie să ne îndepărtăm de utilajele agricole sau de motociclete ori biciclete.

Taguri articol


12