Ministerul israelian al Apărării, Amir Peretz, a ordonat ca regulile referitoare la tirurile de artilerie din Fîşia Gaza să fie înăsprite, cum ar fi şi modificarea distanţelor de securitate faţă de zonele populate. Ministrul a mai ordonat ca un singur general de divizie să poată autoriza tirurile de artilerie în aceste teritorii. Şeful Statului Major, generalul Dan Halutz, i-a prezentat ministrului Peretz rezultatele unei anchete preliminare ce arată că atacul, criticat intens pe plan internaţional, s-a datorat unei erori tehnice a sistemului de ghidare al artileriei.
O nouă serie de violenţe a izbucnit, joi seară, între militarii israelieni şi locuitorii palestinieni dintr-un sat din Cisiordania, în timp ce armata desfăşura o anchetă referitoare la eventuala răpire a unui israelian. Forţele israeliene au pătruns în satul Nahalim şi au fost întîmpinate cu lovituri de pietre de un grup de adolescenţi, nefiind cert dacă au existat răniţi. Serviciile de securitate israeliene erau în stare de alertă vineri, de teama unor atentate palestiniene ca reacţie la incidentul sîngeros de la Beit Hanoun şi pe fondul controversatei manifestaţii gay organizate la Ierusalim. Armata a instituit o blocadă totală a Cisiordaniei, care va fi menţinută cel mai probabil pînă sîmbătă seară.
Pe de altă parte, organizaţiile Hamas şi al-Fatah au fost de acord să nu includă politicieni de prim rang în noul Guvern palestinian de uniune naţională, a declarat, vineri, un membru de rang înalt al mişcării radicale Hamas. Cele două facţiuni rivale au fost de acord ca structura Guvernului să reflecte configuraţia Parlamentului palestinian, în care Hamas are mai mulţi membri decît al-Fatah. Formarea noului Executiv ar putea conduce la ridicarea sancţiunilor impuse de statele occidentale Cabinetului palestinian dominat de Hamas. Sancţiunile au rolul exercitării de presiuni pentru recunoaşterea Israelului, renunţarea la acţiunile armate şi acceptarea acordurilor din trecut.
Afectaţi de conflicte politice şi neputincioşi în faţa maşinii israeliene de război, tot mai mulţi palestinieni îl regretă mai mult decît oricînd pe cel ce simbolizează lupta pentru independenţă, Yasser Arafat. Decesul acestuia, la 11 noiembrie 2004, într-un spital din zona Parisului, a relansat speranţele de pace între palestinieni şi israelieni. Însă statul pe care acesta nu a încetat să îl promită palestinienilor este încă incert, iar Cisiordania şi Fîşia Gaza sînt afectate de violenţe şi anarhie.