Ca de fiecare dată, la intrarea în colectivităţi, specialiştii încep triajul epidemiologic în rândul copiilor, anunţă Direcţia de Sănătate Publică Judeţeană (DSPJ) Constanţa. Personalul medico-sanitar din cabinetele şcolare, în mediul urban, şi medicii de familie, în mediul rural, vor efectua, după minivacanţa de iarnă, examinări medicale. Scopul triajului este de a depista şi izola precoce, înainte de intrarea în colectivitate, suspecţii şi bolnavii cu afecţiuni contagioase. Personalul specializat din cadrul DSPJ va centraliza rezultatele. La mai toate triajele epidemiologice, medicii au depistat copii cu hepatite virale, angine, pediculoză, micoze, scabie, dar şi alte boli parazitare. La zece zile după prima examinare va fi efectuat un recontrol numai pentru anumite afecţiuni, potrivit normelor. Pentru copiii bolnavi se recomandă tratamentul corespunzător, iar reintrarea lor în colectivitate va fi permisă numai după rezolvarea problemelor medicale, pe baza avizului epidemiologic eliberat de medicul de familie sau medicul colectivităţii.