Un activist moldovean doreşte să reînfiinţeze Partidul Comunist al Moldovei, păstrând denumirea şi simbolistica partidului din perioada sovietică, uşor diferite de cele ale actualului Partid al Comuniştilor din R. Moldova (PCRM), condus de Vladimir Voronin, care s-a aflat la putere timp de opt ani. Activistul Igor Kucer a anunţat că procedura de înregistrare a formaţiunii sale a început deja şi că poate dura două-trei luni. Kucer susţine că Partidul Comuniştilor, aflat la putere între 2001 şi 2009, ar fi devenit un partid al burgheziei. În replică, secretarul general al PCRM, Iurie Muntean, a declarat că în spatele noului proiect s-ar afla premierul Vlad Filat, o afirmaţie pe care premierul, aflat în vizită în Germania, nu a comentat-o deocamdată.