Reintegrarea socială a deţinuţilor, dezbătută la Constanţa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Reintegrarea socială a deţinuţilor, dezbătută la Constanţa

Politică 23 Septembrie 2009 / 00:00 373 accesări

Ministerul Justiţiei va implementa în întreaga ţară, prin intermediul consultanţilor “Bernard Brunhes International” şi “Alternative Sociale”, proiectul PHARE “Continuarea dezvoltării sistemului de probaţiune din România”. Beneficiarii programului sînt Direcţia de Probaţiune din cadrul Ministerului Justiţiei şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor. Proiectul are ca scop consolidarea colaborării dintre cele două instituţii pentru îmbunătăţirea procesului de reabilitare a persoanelor care au fost condamnate. Sub egida manifestărilor derulate în cadrul proiectului, astăzi are loc, la Constanţa, evenimentul “Dezbatere. Conştientizare. Implicare”, dedicat problematicii reintegrării sociale, la care vor lua parte cadre din conducerea Serviciului de Educaţie şi Reintegrare Psihosocială din Penitenciarul de Maximă Siguranţă Poarta Albă şi reprezentanţi ai Direcţiei de Probaţiune din Ministerul Justiţiei, ai Curţii de Apel Constanţa, Tribunalului Constanţa, Parchetului de pe lîngă Judecătoria Constanţa şi Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa. Pînă în prezent, alte zece întruniri de acest fel au fost organizate în întreaga ţară.



12