TREZIREA LA REALITATE. În timp ce mai-marii portocalii se îmbată cu apă rece şi consideră faptul că încă sunt „fruncea” în politică, europarlamentarul PDL Cristian Preda, cunoscut pentru comentariile sale acide, chiar şi la adresa şefilor săi de partid, încearcă să-i aducă pe colegii săi cu picioarele pe pământ. Într-o declaraţie de presă, Cristian Preda a spus că stagnarea PDL în sondaje sub pragul de 20% face ca partidul să nu poată fi inclus în acest moment în categoria partidelor mari. „Din această perspectivă, Convenţia PDL nu a fost o reuşită deoarece nu a produs un reviriment în sondaje. Dezbaterea care a precedat Convenţia a ridicat puţin încrederea în PDL. După Convenţie, nu s-a întâmplat ca partidul să crească. Ne-am fi dorit ca pragul de 20% să fie trecut. El separă partidele mici de partidele mari. Partidul care oscilează între 15 şi 20% tinde să fie un partid mare. Noi acum suntem în zona în care nu ştim dacă suntem cu adevărat un partid mare. Este un prag extrem de important în politică, iar noi nu l-am trecut după Convenţie”, a declarat Cristian Preda.
BLAGA, UTIL PARTIDULUI. Pe de altă parte, europarlamentarul a evitat să se pronunţe dacă alegerea lui Vasile Blaga ar fi produs revirimentul dorit în opţiunile electoratului. „Am regretat faptul că Blaga este un om diabolizat. Blaga este un om viu”, a spus Preda. Totuşi, europarlamentarul s-a declarat satisfăcut că fostul secretar general este în continuare implicat în viaţa partidului. „Blaga nu a abandonat. Să ştiţi că Blaga este mai prezent la partid decât Baconschi. Dacă mergeţi în Modrogan... Este un om de partid care e acolo, cu care poţi sta de vorbă şi nu este cineva care să fi abandonat corabia doar dacă nu a fost ales”, a spus Preda. Cât priveşte căile de recâştigare a simpatiei electoratului, democrat liberalul s-a arătat sceptic că simpla reluare a creşterii economice va fi suficientă. „Mi-am permis să atrag atenţia că şi în timpuri mai calme un asemenea tip de raţionament poate fi contrazis”, a afirmat Preda. Nici cu varianta ca electoratul să accepte ideea necesităţii măsurilor de austeritate pedelistul nu s-a arătat de acord. „L-am auzit pe Teodor Baconschi acum o săptămână spunând „Sper ca până la anul oamenii să fie convinşi de logica austerităţii”. Eu cred că ori eşti convins de la bun început că austeritatea e bună, ori nu eşti convins niciodată. Nu te poţi convinge după doi ani”, a mai spus Preda.