Relaţia Antonescu - Ponta, „de nota 10”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
De neclintit

Relaţia Antonescu - Ponta, „de nota 10”

Politică 12 Martie 2013 / 00:00 374 accesări

DISCUŢII Trecerea lui Mihai Stănişoară de la PDL la PNL a tulburat apele în rândul USL, cooptarea portocaliului nefiind văzută cu ochi buni de toată suflarea social democrată. Pentru a linişti lucrurile, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, ieri, că, dacă este nevoie, e gata să poarte în USL discuţia privind venirile din PDL la PNL. „Nu există niciun fel de dubiu că suntem capabili să nu lăsăm să fie create astfel de fisuri de către unii care ţin cu tot dinadinsul şi care nu fac parte din USL sau, mă rog, poate doar aşa, ca deputaţi”, a spus Antonescu. El a adăugat că, dacă s-ar număra plecările din PDL către PSD şi PNL, rezultatele ar putea fi surprinzătoare. „Eu nu am stat să număr câţi oameni din PDL au venit până acum în PNL şi câţi în PSD”, a spus Antonescu. El a mai afirmat că există riscul conturării unei percepţii la nivelul PSD potrivit căreia ar exista un presupus „exod” de democrat liberali care ar veni la PNL şi şi-a manifestat convingerea că liderii USL vor şti să preîntâmpine o astfel de percepţie.

FĂRĂ PROBLEME Despre cât de bune sunt lucrurile în USL a vorbit şi premierul Victor Ponta, care a declarat că relaţia sa cu copreşedintele USL Crin Antonescu este de nota zece şi şi-a exprimat speranţa că aceasta va rămâne la fel şi după ce liberalul va deveni preşedintele României. Referitor la relaţiile din USL, premierul a spus că acestea sunt „foarte bune”. „Nu ştiu dacă aţi văzut: un lider PSD era supărat pe un ministru PSD, pe Voinea; un lider PNL era supărat pe un ministru PNL, pe Chiţoiu. Vor fi asemenea lucruri, pentru că e normal până la urmă. Nu mai suntem toţi ca la PDL unde n-avea voie decât unul să vorbească sau să gândească, dar lucrurile funcţionează şi vor funcţiona în continuare”, a opinat Victor Ponta.

Taguri articol
PDLPSDVictor Ponta


12