Alegerile parlamentare din Polonia de duminică sunt deschise oricărui rezultat, sondajele indicând o cursă strânsă, după o campanie care s-a axat pe criza financiară, sistemul medical şi găzduirea campionatului de fotbal Euro 2012. Toate locurile din ambele camere ale Parlamentului de la Varşovia sunt în joc: 460 de locuri în Camera Inferioară, 100 de locuri în Camera Superioară.
Platforma Civică, de centru-dreapta, la putere, beneficiază de o susţinere puternică, mai ales pentru că economia Poloniei este într-o stare mai bună decât cea a restului Europei. Partidul premierului Donald Tusk este considerat proeuropean, prietenos cu mediul de afaceri şi doritor de relaţii bune cu oficialii de la Berlin şi Moscova. Însă, partidul Lege şi Justiţie, de opoziţie, este în urmă cu doar patru puncte. Partidul susţine că această creştere economică nu rezolvă problemele salariilor mici şi şomajului mare din rândul tinerilor. Condus de Jaroslaw Kaczynski, partidul este mai ezitant în adoptarea monedei euro, este conservator pe chestiuni sociale, ca avortul, şi este critic la adresa Rusiei. Alte partide în cursă sunt Alianţa de stânga democratică, cu 8% în sondaje, şi Partidul Poporului polonez, cu 7% susţinere.
Alegerile vin în condiţiile în care Polonia asigură preşedinţia UE, dar analiştii spun că acest factor nu va mări susţinerea pentru Platforma Civică. Polonezii nu sunt interesaţi de chestiunile legate de UE. Pentru polonezul de rând, Varşovia nu are un rol major în UE pentru că nu a adoptat încă moneda unică. De asemenea, nu au fost multe evenimente importante legate de preşedinţie înainte de alegeri. Campania s-a concentrat pe pregătirea Euro 2012 ce va fi găzduit de Polonia împreună cu Ucraina. Platforma Civică a promis că 95% dintre toate drumurile vor fi gata la timp pentru campionatul de fotbal, dar opoziţia spune că numai o parte va fi pregătită. Sistemul medical a fost un alt subiect, opoziţia criticând Guvernul pentru cozile lungi de la spitale. Jaroslaw Kaczynski a cerut prezenţa de asistente medicale şi stomatologi în şcolile publice, spunând că o astfel de măsură se înscrie în sistemul de prevenire.
Sondajele arată o susţinere constantă pentru partidul la putere, dar analiştii consideră cursa foarte strânsă. Sondajele din ultimele săptămâni arată o creştere clară în susţinerea pentru Lege şi Justiţie. Dacă trendul se menţine, acest partid ar putea câştiga. Este posibil ca alegătorii Platformei Civice să rămână acasă, dacă simt că partidul nu-şi respectă promisiunile, iar prezenţa scăzută la urne ar fi dezastruoasă pentru această formaţiune. Dezastrul aviatic de anul trecut, în care a murit preşedintele Lech Kaczynski, este foarte posibil să aibă un efect. Fratele geamăn al fostului preşedinte, Jaroslaw, a fost acuzat de partidul la putere că foloseşte tragedia în scopuri politice, după ce acesta a criticat Guvernul că a avut încredere în Rusia în cursul anchetei asupra accidentului aviatic.
Drumurile proaste, pline de gropi, blocajele din trafic şi sistemul de transport feroviar ineficient se numără printre principalele plângeri ale polonezilor. Populaţia se teme că staţiile învechite de tren şi de autobuz, unele dintre ele nevopsite din perioada comunistă, vor oferi o imagine proastă a ţării atunci când fani ai fotbalului de pe întregul continent vor veni anul viitor la meciurile din Campionatul European de Fotbal. În 2008, autorităţile au promis că vor finaliza circa 2.900 de kilometri de drumuri la timp pentru prestigioasa competiţie şi că va construi sau renova stadioane în patru oraşe din ţară. Platforma Civică a dat asigurări cu 95% dintre drumuri vor fi gata la timp pentru campionat, pe care Polonia îl găzduieşte alături de Ucraina. Însă, opoziţia a subliniat că lucrările la multe proiecte în construcţie, precum stadioanele de la Varşovia şi Gdansk, înregistrează întârzieri. Iar oficialii din transporturi au declarat în luna iulie că aproape o jumătate dintre drumurile promise nu vor fi gata la timp.