Religia, un opţional obligatoriu!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Religia, un opţional obligatoriu!

Eveniment 13 Septembrie 2011 / 00:00 526 accesări

Introducerea religiei în şcoli a fost mereu un subiect fierbinte, care a dat naştere la zeci de discuţii în contradictoriu între partizanii acestei idei şi cei care o contestă. Din păcate, conflictul este departe de-a se finaliza. Chiar dacă, potrivit legislaţiei în vigoare, religia este opţională, fiind decizia părintelui dacă copilul va urma sau nu aceste cursuri, mulţi dintre elevii constănţeni, inclusiv cei din clasa I, au primit manualele de religie încă de ieri. Gestul i-a surprins pe majoritatea părinţilor, care nu şi-au dat acordul ca micuţii să studieze materia respectivă. Aceştia sunt decişi, însă, să nu lase gestul cadrelor didactice să le influenţeze decizia. În ciuda faptului că, în teorie, religia este opţională, în practică este mai mult decât posibil să devină obligatorie. Nu pentru că decizia părinţilor nu ar fi luată în considerare, ci pentru că, şi dacă ar vrea, elevii (de exemplu, cei de clasa întâi) nu au unde să se ducă în timpul acelei ore. În afara cazurilor fericite, când ora de religie este ultima iar cei care au ales să nu o studieze pot pleca acasă, în majoritatea şcolilor nu există nicio alternativă pentru elevii care aparţin altor confesiuni. Prin urmare, aceştia fie pot pierde timpul în curtea şcolii (dacă vremea este frumoasă şi li se permite acest lucru), fie stau în clasă, alături de colegi şi profesori, ceea ce înseamnă că, vrând-nevrând, fac religie.

ISTORIA RELIGIILOR, ÎN LOCUL RELIGIEI Reprezentanţii Asociaţiei Secular-Umanistă din România (ASUR) atacă, din nou, studiul religiei în şcoli. „În şcoli nu se studiază Istoria Religiilor. Din contră, predarea se face de o manieră confesională, la orele de religie elevilor prezentându-li-se insistent doctrina unui singur cult. În multe şcoli se practică spovedaniile şi împărtăşaniile de grup, elevii fiind duşi cu clasa la biserică şi obligaţi să participe la aceste ritualuri”, au arătat reprezentanţii ASUR. De asemenea, ei atrag atenţia asupra faptului că manualele de religie ce promovează violenţa fizică şi psihică asupra copiilor continuă să fie în circulaţie. În replică, reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române declară că, prin predarea religiei în şcoală, se propun modele viabile de bunătate şi sfinţenie, oferind tinerilor repere în viaţa de familie şi în viaţa socială. „Educaţia religioasă reprezintă un factor de stabilitate şi de comuniune în societatea românească şi nicidecum „dezvoltarea unor obsesii legate de moarte, de păcat, de iad, tulburări de somn sau de nutriţie, înstrăinare de prieteni”. Ea apără şi promovează identitatea spirituală şi demnitatea persoanei care trăieşte astăzi într-o lume din ce în ce mai confuză şi individualistă din punct de vedere spiritual şi social”, arată reprezentanţii BOR.

Taguri articol


12