Reluarea negocierilor pentru Transnistria

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Reluarea negocierilor pentru Transnistria

Externe 29 Februarie 2012 / 00:00 327 accesări

A doua rundă de negocieri în dosarul transnistrean, în formatul 5+2, a început ieri la Dublin. Oficialii de la Tiraspol vor fi reprezentaţi de Nina Ştanski. Anterior, regimul transnistrean era reprezentat de Vladimir Iastrebceak. Nina Ştanski, numită în fruntea diplomaţiei transnistrene după ce Evgheni Şevciuk a fost ales lider al regiunii, a afirmat că autorităţile de la Tiraspol aşteaptă în prezent măsuri de răspuns la iniţiativa de anulare a taxelor de blocare a mărfurilor moldoveneşti. „Cea de-a doua rundă de negocieri este foarte importantă, deoarece pentru prima dată participă reprezentanţi ai noii administraţii de la Tiraspol”, a declarat premierul Vlad Filat. Iniţial, oficialii de la Chişinău insistau pe discuţii despre formatul operaţiunii de pacificare de pe Nistru. Autorităţile din R. Moldova au propus schimbarea acesteia cu o misiune de observatori civili, după incidentul armat de la Vadul lui Vodă, când un militar rus a împuşcat mortal un civil. Transnistria a decis, însă, că formatul 5+2 nu este o platformă potrivită pentru discutarea acestei probleme.

Negocierile în formatul 5+2 în dosarul transnistrean au fost reluate la sfârşitul lunii noiembrie 2011, după o pauză de aproape şase ani. Pe agenda de lucru figurează două chestiuni: definitivarea documentului care ţine de principiile şi reglementările viitorului proces de negocieri şi agenda procesului de negocieri, care va cuprinde subiectele ce vor fi discutate în viitor, a declarat recent vicepremierul moldovean responsabil pentru Reintegrare, Eugen Carpov. Din punctul de vedere al R. Moldova, aceste discuţii vor trebui să se axeze pe reglementarea politică a conflictului, aspecte de securitate şi militare, aspecte social-economice, circulaţia liberă între cele două maluri ale Nistrului, anumite garanţii necesare pentru perioada de tranziţie şi reabilitare post-conflict. Analiştii de la Chişinău consideră că noile autorităţi de la Tiraspol ar putea fi mai flexibile la negocieri, dar oricum nu aşteaptă evoluţii spectaculoase în cadrul acestora.

Taguri articol


12