Remaniere în lotul Callatisului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Remaniere în lotul Callatisului

Sport 20 Iulie 2010 / 00:00 1182 accesări

Dintre formaţiile constănţene care evoluează în Liga a III-a la fotbal, Callatis Mangalia este echipa cu cele mai numeroase şi importante achiziţii din această vară. După ce sezonul trecut a terminat Seria a 2-a pe locul 5, Callatis Mangalia pare să-şi dorească mai mult în sezonul 2010-2011, iar acest lucru se vede şi din jucătorii aduşi pentru a întări lotul. Astfel, sub conducerea antrenorului Cristian Cămui se pregătesc în această perioadă fundaşul central Nicolae Buzea (venit de la FC Farul), portarul Vlad Neagu (venit tot de la FC Farul), atacantul Radu Doicaru (liber de contract după ce i-a expirat înţelegerea cu Ceahlăul Piatra Neamţ), mijlocaşul stânga Augustin Ivaşcă (liber de contract, ultima dată la Dunărea Giurgiu), mijlocaşul central Robert Portic, atacantul Constantin Borza (venit de la Delta Tulcea), fundaşul central Liviu Floricel (23 ani, venit de la Ceahlăul Piatra Neamţ), mijlocaşul stânga Lucian Leu (venit de la FC Farul), mijlocaşul Alexandru Iovănescu (venit de la FC Farul) şi fundaşul central Iulian Răvoiu (venit de la Viitorul). În ceea ce priveşte capitolul plecări, singura certitudine în acest moment este Daniel Florea, atacantul urmând să evolueze din acest sezon în Liga a 2-a, la Delta Tulcea. „Prin achiziţiile realizate încercăm să ridicăm valoarea lotului pentru a exista o concurenţă mai mare pe posturi, care în timpul campionatului să ne ajute să ne clasăm pe unul dintre locurile fruntaşe. Lotul nu este însă definitivat, acest lucru urmând să se întâmple înaintea plecării în cantonament. Nu toţi dintre cei aduşi au şi semnat contractele cu Callatis“, a afirmat antrenorul principal Cristian Cămui. În privinţa pregătirii până la prima etapă a sezonului, aceasta se va derula la Mangalia până la începutul săptămânii viitoare, atunci când este programat un cantonament montan, la Tărlungeni(Braşov), în perioada 26 iulie - 7 august. Prima partidă de verificare va avea loc mâine, la Mangalia, de la ora 10.00, cu CS Eforie, iar al doilea joc de verificare se va desfăşura, sâmbătă, în deplasare, cu Dunărea Călăraşi.



12