Remanierea depreciază leul

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Remanierea depreciază leul

Economie 04 Septembrie 2010 / 00:00 374 accesări

Banca Naţională a României (BNR) a afişat vineri un curs de referinţă de 4,2796 lei/euro, în creştere cu 0,42% faţă de şedinţa precedentă, indicând cel mai înalt nivel din 2 iulie, când un euro era cotat pentru 4,3048 lei. Cursul BNR de joi a fost de 4,2616 lei/euro. În prima parte a zilei, cursul monedei naţionale a urcat de la 4,2675, la 4,2871 lei/euro, după care a revenit la 4,2781 lei/euro în jurul orei 13.00. Pentru dolarul american, BNR a afişat un curs de referinţă de 3,3328 lei/dolar, cu 0,38% mai mare faţă de nivelul de 3,3203 lei/dolar din şedinţa precedentă. Pe piaţa internaţională, dolarul american s-a depreciat uşor, de la 1,2813, la 1,2840 dolari/euro. Pe piaţa monetară, dobânzile pe termen foarte scurt s-au situat sub nivelul dobânzii de politică monetară, de 6,25% pe an. BNR a afişat în prima parte a zilei un nivel mediu al dobânzii la depozitele atrase (ROBID) pentru o zi (overnight) de 4,40% pe an, faţă de 5,36% pe an în şedinţa precedentă, iar pentru depozitele overnight plasate (ROBOR), dobânda a coborât la 4,90%, de la 5,86% în şedinţa anterioară.

Taguri articol


12