Remanierea, ţinută la „sertar” de premier

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Evaluarea miniştrilor

Remanierea, ţinută la „sertar” de premier

Eveniment 11 Iulie 2011 / 00:00 687 accesări

SUBIECT „ÎNCHIS” Ultimul subiect fierbinte de pe scena politică este, fără îndoială, remanierea guvernamentală. Primenirea Executivului este, cel puţin la nivel declarativ, misiunea premierului Emil Boc, care face pe misteriosul până când „şeful” său de la Cotroceni îi „înaintează lista cu supuşii” care trebuie schimbaţi, pentru că, chipurile, nu sunt performanţi în atragerea fondurilor europene. Până atunci însă, premierul Boc a refuzat să spună când va face remanieri, precizând în schimb că un şef de Guvern ia asemenea decizii când are concluziile şi momentul prielnic, „fără alte dezbateri prealabile”. „Ca să nu ne întrebaţi în fiecare zi când are loc remanierea guvernamentală trebuie să ştiţi că niciun prim-ministru din lume nu dezbate public remanierile guvernamentale. Face evaluările după criteriile activităţii guvernului”, a declarat Boc. La rândul său, secretarul general al PDL, Ioan Oltean, a declarat că în partid se discută despre o posibilă remaniere, dar aceasta este atributul premierului, acesta urmând să facă o analiză a modului în care au fost absorbite fondurile UE şi cum s-au „preocupat” miniştrii de acest subiect. Deputatul PDL Daniel Oajdea a declarat, la rândul său, că, din punctul său de vedere, ministrul Sănătăţii, Attila Cseke, ar trebui înlocuit, el reproşându-i că nu este eficient nici măcar în chestiunile care nu sunt condiţionate de existenţa fondurilor. Vizată oarecum de schimbare, pentru că ministerul său ar fi ultimul la absorbţia de fonduri, ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a declarat, sâmbătă, la Constanţa, că nu a avut loc niciun fel de discuţie oficială pe tema remanierii guvernamentale, iar în cazul în care există o astfel de intenţie, ea nu are timp pentru a se simţi vizată de o eventuală schimbare din funcţie.

„REMANIERE” ÎN TOTALITATE Pe de altă parte, Opoziţia nu crede în această remaniere. Unul din sceptici este deputatul liberal Alina Gorghiu, care a afirmat, ieri, într-o conferinţă de presă susţinută la Constanţa, că remanierea ar fi un lifting fără efect. „Gândiţi-vă că s-au mai întâmplat câteva remanieri, iar rezultatul a fost acelaşi: reforme dezastruoase. Ideea de proastă guvernare nu ţine de schimbarea unui ministru sau nu ţine de un Guvern prost în ansamblu. În momentul în care tu, în România, ai sub 10% credibilitate în ochii electoratului poţi să schimbi toţi miniştrii în afară de premier şi rezultatul va fi acelaşi. Gândiţi-vă că pentru prima oară în istoria post-revoluţionară a României, un guvern, cu premierul Boc în frunte, a picat la o moţiune de cenzură. De la momentul acela, dacă cumva aş putea să mă pun în piele lui Emil Boc şi tot n-aş putea să pricep cum se încăpăţânează să ţină de scaunul acela la infinit. Sunt absolut convinsă că remanierea nu este o soluţie şi mai sunt convinsă că, mai devreme sau mai târziu, încăpăţânarea de a rămâne la Palatul Victoria pentru ei o să aibă costuri politice foarte mari. Din nefericire, până o să aibă PDL-ul costurile mari politice, societatea din România va avea costuri şi mai mari”, a spus Gorghiu. Despre remaniere a vorbit şi preşedintele Senatului, Mircea Geoană, care consideră că, cel mai târziu în toamna acestui an, premierul Emil Boc ar urma să fie schimbat din funcţie din cauza popularităţii scăzute înregistrate în sondajele de opinie. „Joaca de-a remanierea este de fapt un preludiu pentru schimbare de Guvern în toamnă”, a spus Geoană.



12