Tinerii liberali au fost ocupaţi, la sfârşitul acestei săptămâni, cu alegerile şi… “ţepele”. Conferinţa Naţională a TNL, reunită sâmbătă, l-a ales, cu 773 de voturi “pentru” şi 20 anulate, pe Florin Alexe în funcţia de preşedinte al tinerilor liberali, pentru al doilea mandat consecutiv. El a fost singurul candidat la această funcţie. La conferinţă a fost ales şi noul BPN al TNL, au fost adoptate 15 rezoluţii şi a fost lansat şi imnul de campanie “În luptă cu puterea”, cântat pe scenă de formaţia “Moromeţii”. Şeful deputaţilor PNL, Călin Popescu Tăriceanu, i-a criticat, în faţa tinerilor liberali, “pe impostorii liberalismului” care, în 1990, “fugăreau demonstranţii în Piaţa Victoriei” şi care, în prezent, “dau lecţii de cum trebuie să fie liberalismul”. El le-a vorbit tinerilor liberali despre evenimentele din 1945, când elevii, studenţii şi tinerii liberali au fost cei care au ieşit în centrul Bucureştiului “într-o demonstraţie uriaşă împotriva ocupaţiei ruseşti, pentru libertate, pentru democraţie, pentru liberă exprimare politică”. La rândul său, preşedintele PNL, Crin Antonescu, s-a referit la diferenţele dintre Putere şi Opoziţie: “Nu eu, nici Victor Ponta, nici Daniel Constantin nu am fost membri ai PCR aşa cum au fost Traian Băsescu, Emil Boc (...) Nu eu am fost propagandist al OASCR, nici Victor Ponta, ci Emil Boc. Nu eu am fost reprezentant al statului, partidului şi securităţii comuniste la Anvers, nici Victor Ponta, ci Traian Băsescu”. La finalul reuniunii, cei circa 8.000 de tineri liberali, alături de preşedintele partidului, Crin Antonescu, s-au încolonat şi au plecat în marş de protest către Piaţa Victoriei. Pe parcursul marşului, tinerii liberali au avut dispute cu jandarmii pe tema locului amplasării unor “ţepe” din lemn pe care reprezentanţii TNL doreau să le lase în faţa Guvernului. “Nu ne-aţi lăsat să venim cu o ţeapă de 3 metri pe motiv că e obiect contondent! Nu ne-aţi lăsat pe stradă, ne-aţi lăsat numai pe trotuar! Nu se poate să pui 8.000 sau 10.000 de oameni pe trotuar”, le-a reproşat jandarmilor preşedintele TNL. În final, “ţepele” au fost lăsate în apropierea intrării la metrou, vizavi de sediul Guvernului.