Foştii miniştri ai Agriculturii Decebal Traian Remeş şi Ioan Avram Mureşan au fost condamnaţi, ieri, la trei ani de închisoare cu executare în dosarul \"Caltaboşul\", de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), însă decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs. În ceea ce-l priveşte pe Mureşan, judecătorii au decis deducerea intervalului de o zi cât acesta a fost reţinut, în 6 octombrie 2007, şi au menţinut obligaţia de a nu părăsi ţara impusă fostului ministru. Remeş şi Mureşan au fost judecaţi pentru trafic de influenţă, respectiv pentru complicitate la cumpărare de influenţă în formă continuată. De asemenea, omul de afaceri Gheorghe Ciorbă, judecat pentru cumpărare de influenţă în formă continuată, a fost condamnat la un an şi jumătate de închisoare cu suspendare. În plus, judecătorii Instanţei supreme au impus un sechestru asupra unei case din Baia Mare, care aparţine lui Remeş, şi au dispus confiscarea a 1.500 de euro şi 1.500 de lei, bani ce vor ajunge la stat. Cei trei au mai fost obligaţi la plata unor cheltuieli de judecată în cuantum de 17.000 de lei. Decizia poate fi contestată la Completul de cinci judecători.