Remiză, la capătul unui joc haotic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Liga I, etapa a 13-a: FC Farul - Dacia Mioveni 1-1

Remiză, la capătul unui joc haotic

Sport 02 Noiembrie 2007 / 00:00 761 accesări

Aseară, pe propriul teren, “rechinii” au şters cu buretele prestaţiile bune din ultimele runde, făcîndu-se de rîs în faţa uneia dintre contracandidatele la evitarea retrogradării, Dacia Mioveni. Obligată să cîştige pentru a ieşi din zona fierbinte a clasamentului, Farul a încheiat la egalitate, 1-1, disputa cu cu argeşenii, din etapa a 13-a a Ligii I. Aşezaţi pe două linii în defensivă, oaspeţii au acceptat dominarea constănţenilor, dar au lovit pe contraatac. Avertismentul lui Balauru din min. 9, balon trimis de puţin pe lîngă poarta lui Curcă după o astfel de acţiune, nu a fost luat în serios de defensiva grupării de pe litoral şi mijlocaşul Daciei a deschis scorul în min. 28 la capătul unei frumoase acţiuni personale, Pătraşcu şi Şchiopu fiind depăşiţi de jucătorul echipei vizitatoare. Gazdele au reacţionat fără vlagă, şuturile lui Voiculeţ fiind departe de a-i da emoţii lui Stanca, portarul împrumutat de Farul la Mioveni pentru un an. La reluare, jocul constănţenilor s-a mai revigorat graţie introducerii lui Guriţă, lovitura de cap expediată de atacantul în vîrstă de 34 de ani fiind respinsă de portarul oaspeţilor. “Gheaţa” părea să se spargă totuşi în min. 83, cînd Farul a primit o lovitură de pedeapsă după un henţ stupid comis de Baicu, eliminat pentru ulterior pentru cumul de cartonaşe galbene. Inexplicabil, Chigou a luat mingea pentru a executa şi a trimis pe lîngă butul din stînga lui Stanca. “Nu el trebuia să execute, nici măcar nu era pe listă. Nu înţeleg însă de ce nu l-au oprit ceilalţi. Îl vom penaliza”, a dezvăluit antrenorul Constantin Gache. Atacantul camerunez şi-a recuperat o parte din vină în min. 88, cînd a înscris golul egalizator cu un şut puternic din mijlocul careului, după o preluare superbă pe piept. Pe final, Farul s-a aruncat în atac, însă era cît pe ce să primească lovitura de graţie la voleul lui Vladu, care a trecut puţin pe lîngă poartă.

Au evoluat - FC Farul (antrenor Constantin Gache): Curcă - Farmache (63 M. Nae), Mala, Şchiopu, Maxim - Băcilă, Todoran, Pătraşcu (74 Mendy), Voiculeţ - E. Nanu (46 Guriţă), Chigou; Dacia (antrenor Sorin Cîrţu): Stanca - C. Dobre, Olteanu, Trofin, Daouda, I. Baicu - Chirciu (59 Costescu), Murgan (44 V. Jula), Balauru, R. Neagoe - Lupaşcu (85 Vladu). Au marcat: Chigou 88 - Balauru 28. Cartonaşe galbene: Farmache - I. Baicu (2), Stanca, Costescu. Eliminat: I. Baicu (min. 83). Au arbitrat: Alexandru Deaconu - Bogdan Velicu şi Radu Ghinguleac (toţi din Bucureşti).

Pleacă Gache ?

La finalul partidei, puţinii suporteri constănţeni i-au cerut vehement demisia antrenorului Constantin Gache şi l-au atacat pe patronul grupării de pe litoral. “Am fost în A, mergem în B, Bravo ţie Bosule!”, “Demisia!”, “Gache lasă-ne!” şi “Ruşine, Ruşine!” au strigat fanii minute bune în faţa vestiarelor şi a tribunei oficiale. Nemulţumiţi de joc, conducătorii Farului au lăsat să înţeleagă că aşteaptă demisia lui Gache: “Să vedem dacă vine demisia!”. Foarte supărat, tehnicianul constănţean a declarat încă o dată că nu ţine cu dinţii de scaun. “Dacă asta este o soluţie, ar putea veni şi demisia. Deocamdată nu am timp să mă gîndesc pentru că vine meciul de la Bistriţa”, a declarat Gache, adăugînd că formaţia sa merita victoria: “Mă aşteptam să fim mai lucizi şi mai incisivi, chiar dacă s-a acumulat oboseala. Am făcut egal cu o echipă care a ajuns de două ori la poarta noastră şi, chiar dacă nu am făcut un joc strălucit, trebuia să obţinem victoria”. De partea cealaltă, antrenorul Sorin Cîrţu a refuzat să vină la conferinţa de presă, singura opinie din tabăra argeşenilor venind de la finanţatorul din umbră, Gigi Neţoiu: “A fost un meci urăt, cu două echipe slabe”.

Taguri articol


12