22 Noiembrie 2024, 20:20
FC Farul Constanța a susținut vineri seară, pe stadionul „Farul”, un meci de verificare în compania echipei Dunărea Călărași, formația din Liga a III-a fiind antrenată de fostul antrenor al Farului, Ion Răuță. După înfrângerea de miercuri, de la Năvodari, scor 0-4, din amicalul cu Săgeata, FC Farul a terminat la egalitate meciul de vineri, scor 0-0. Antrenorii echipei constănțene, Marian Pană și Ion Barbu, au început partida cu următoarea formulă: L. Marin - Miulescu, Ghinea, C. Popa, Boldea - Panait, I.D. Florea, Ghenciu, R. Dumitru - Răduca, M. Ion. După pauză, tehnicienii constănțeni au utilizat toți jucătorii din lot.